„Dobrogea multietnică” a petrecut de 1 Mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Dobrogea multietnică” a petrecut de 1 Mai

Cultură 03 Mai 2013 / 00:00 466 accesări

Deschiderea sezonului estival, în staţiunea Mamaia, a fost marcată, pe 1 Mai, după-amiaza, în adierea brizei mării şi sub soarele prietenos, cu miile de turişti de pe litoral, printr-un spectacol plin de voie bună, intitulat „Dobrogea multietnică”. Evenimentul a debutat chiar în Piaţeta Cazinoului din staţiunea nr. 1 a litoralului românesc, Mamaia, în prezenţa a sute de turişti, atraşi instantaneu de ritmurile faimoasei melodii „Zorba Grecul”. Celebra piesă a fost pretext pentru un flashmob, pe ritmuri greceşti, care s-a bucurat de mare succes. Flashmob-ul din care nu a lipsit tradiţionalul şi spectaculosul moment al spargerii farfuriilor a marcat închiderea „Paradei Litoralului” şi a deschis, totodată, momentul artistic „Dobrogea multietnică”. De altfel, cea care a condus „Parada Litoralului”, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, s-a prins cu dezinvoltură în spectaculoasa şi antrenanta „horă” pe ritmuri greceşti.

Pe scena amplasată în Piaţeta Cazinoului, voia bună a continuat cu un spectacol pitoresc multietnic. Au evoluat, în port tradiţional, pe ritmuri ruseşti, Rina & Sea Band, apoi atmosfera a fost întreţinută de ansamblul Muşata Armână din Mihail Kogălniceanu şi formaţia Ianina. După aceea, pe scena din piaţetă s-au auzit din nou celebrele acorduri ale melodiei „Zorba Grecul”, dar şi alte cântece tradiţionale greceşti, pe fundalul cărora şi-au etalat mişcările spectaculoase de dans tinerii membri ai Ansamblului „Elpis” al Comunităţii Elene din Constanţa. Dansurile şi cântecele tradiţionale româneşti au fost prezentate de Muguraşii Cumpenei.

„Am venit să petrecem aici, în Mamaia, cu Muguraşii Cumpenei, pentru a participa la deschiderea sezonului estival, cu solista noastră, Anca Mihalcea. Am pregătit şi un dans dobrogean şi unul bucovinean”, a spus instructorul-coregraf Constantin Olteanu.

Evenimentul a fost încheiat pe ritmuri de muzică pop, talentata cântăreaţă constănţeancă Andreea Olariu susţinând un recital apreciat de toţi cei prezenţi.



12