23 Noiembrie 2024, 11:00
Ministerul Agriculturii intenţionează să elaboreze, în toamna acestui an, un fond de combatere a secetei, ca parte a unui program care include, printre altele, ample măsuri de împădurire. Programul se va derula timp de 15 ani şi va cuprinde 12% din suprafaţa ţării, primele vizate fiind judeţele din Moldova şi Dobrogea, din lunca Dunării şi apropierea rîurilor interioare. Programul va fi finanţat din fonduri acordate de Uniunea Europeană, proprietarii de păduri urmînd să primească 300 de euro la hectar dacă respectă normele ecologice. Statisticile arătă că Regia Autonomă a Pădurilor Romsilva are, în acest an, fonduri pentru împădurirea a circa 1.200 de hectare, însă Executivul va majora fondurile pînă la 15.000 de hectare.