Dobrogeţia, un ateneu pentru constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobrogeţia, un ateneu pentru constănţeni

Cultură 18 Martie 2011 / 00:00 1353 accesări

Manifestările cultural-artistice organizate, ieri, la Universitatea „Ovidius”, au culminat, seara, cu fondarea ateneului cultural „Dobrogeţia”, în prezenţa intelectualităţii tomitane şi nu numai, membrii fondatori ai forului superior, cum i-a numit iniţiatorul lăudabilului proiect, prorectorul pentru probleme de cercetare ştiinţifică prof. univ. dr. Vasile Sârbu. La prezidiu s-au aflat, alături de iniţiator, prorectorul pentru relaţii interuniversitare şi studenţi străini, prof. univ. dr. Nicolae Dură, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi decan al Facultăţii de Teologie, rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină şi prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc.

„Onoraţi membri fondatori ai Ateneului Dobrogeţia, trăim un moment sfânt! Este, pentru Dobrogea, una din clipele ei astrale. Întemeiem, astăzi, al doilea ateneu din istoria României, Ateneul Dobrogeţia, după cel din Bucureşti, care s-a înfiinţat în anul 1865 şi care este unul naţional. Acest Ateneu este pus în slujba lui Dumnezeu şi în slujba culturii dobrogene. El poartă numele de Dobrogeţia pentru că în componenţa acestei provincii dintre Dunăre şi mare a existat, dintotdeauna, o rădăcina a noastră, a celor care trăim astăzi. Această ţară dintre Dunăre şi Marea Neagră, numită Dobrogea, reprezintă un creuzet al istoriei pe care noi încă nu-l înţelegem. Noi nu ştim pentru ce atâtea capete încoronate ale istoriei au venit aici căutând pământ şi apă. Ce căuta aici Darius, regele Persiei, de ce a venit aici Alexandru Macedeon, de ce a venit Cirus al II-lea, aici, în Dobrogea? De ce a luat Burebista în stăpânire această limbă de pământ? Ce au căutat aici împăraţii Romei? Ne întrebăm şi astăzi. De ce au venit aici sultanii Baiazid, Mohamed? De ce a venit aici Apostolul Andrei? De ce a fost exilat aici Ovidius? De ce a venit Eminescu de trei ori aici şi a cântat pentru Marea Neagră ca nimeni altul?”, a rostit emoţionantul cuvânt de deschidere prof. univ. dr. Vasile Sârbu.

„Puţină lume ştie că roata, jugul şi alte lucruri performante ale omenirii s-au inventat aici. Primul gânditor al lumii, gânditorul de la Hamangia, este al nostru. Şi câte nu sunt ale noastre? Cel care va intra în acest templu le va găsi”, a mai spus iniţiatorul „Dobrogeţiei”.

Printre cei care s-au aflat la acest moment de o mare solemnitate s-au aflat, printre alţii, rectorul Universităţii „Spiru Haret”, prof. univ. dr. Olga Duţu, rectorul Universităţii „Andrei Şaguna”, conf. univ. dr. Aurel Papari, şeful Catedrei de Arte Plastice şi Decorative a Facultăţii de Arte, conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, prorectorul prof. univ. dr. Victor Ploae, dirijorul Radu Ciorei alături de soţia sa, actriţa Cristina Oprean, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, prof. Ioan Popişteanu, lect. univ. dr. Dumitru Lupu.



12