Primăria Dobromir poartă discuţii avansate pentru semnarea unui contract cu un investitor israelian care doreşte să amenajeze un parc eolian pe raza satelor care aparţin de unitatea administrativ-teriorială Dobromir. Primarul comunei, Visel Iusein, a declarat că proiectul curpinde montarea a 220 de turbine şi pietruirea a 212 kilometri de drum. În urma discuţiilor cu investitorul, primarul spune că turbinele vor fi amplasate atît în interiorul cît şi în exteriorul satelor care aparţin unităţii administrativ-teritoriale, iar lucrările vor dura între patru şi cinci ani, cu promisiunea investitorului de a demara şi alte investiţii în comună, după amenajarea parcului eolian. Visel Iusein este foarte încîntat de această investiţie şi este încrezător că va putea fi dusă la bun sfîrşit. „Va fi cea mai mare realizare, dacă vom reuşi să ducem la bun sfîrşit investiţia. Sper să găsim înţelegere din partea tuturor instituţiilior publice pentru a putea primi avizele necesare. Am negociat cu investitorul şi este de acord ca, pentru lucrările de reabilitare a drumurilor, să utilizeze mînă de lucru de la noi din comună”, a declarat primarul din Dobromir. Din estimările făcute de administraţia locală şi de investitorul israelian, aprox. 500 de oameni vor beneficia de un loc de muncă pe o perioadă de patru sau cinci ani. „Investitorul încheie deja contracte cu cetăţenii din comună şi deja are patru angajaţi din sat care lucrează pentru el. În momentul în care sînt încheiate jumătate dintre contractele unde vor fi amplasate turbinele, adică 110 contracte, atunci investitorul va demara şi lucrările de pietruire şi asfaltare”, a mai declarat primarul. Oamenii pe ale căror terenuri vor fi amplasate centralele eoliene vor fi despăgubiţi de investitorul israelian, însă valoarea va fi stabilită în urma negocierilor cu fiecare persoană în parte. Valoarea totală a investiţiei amplasării centralelor eoliene ajunge la cîteva sute de milioane de euro, în condţiile în care doar o singură turbină ajunge la suma de un milion de euro.