Celebra fiică a Mariei Ciobanu, soprana Leontina Văduva, va deveni Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura luni, 3 octombrie, de la ora 11.00, la sediul Rectoratului Universităţii de Arte „George ...
Sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 11.00, în Aula Magna a Universității „Andrei Șaguna” din Constanța (UAŞ), va avea loc deschiderea festivă a noului an universitar 2016 - 2017. Ceremonia va avea ca moment culminant decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al UAŞ lui ...
Cultura națională este în doliu: cel mai longeviv actor din lume, maestrul Radu Beligan, a încetat din viață, la vârsta de 97 de ani. S-a stins la spital, deși marea sa dorință era să moară pe scena care i-a adus atât de multe satisfacții, inclusiv titlul de cel mai longeviv actor din ...
Am fost veșnic obsedat de timpul pe care omul îl are la dispoziție numai pentru el. Dacă împărțim orele zilei, așa cum cere disciplina vieții, avem opt ore pentru somn, opt ore pentru a lucra la stăpân și opt ore pentru noi înșine. Dacă mai adaugi și timpul petrecut în tren ...
Ion Caramitru, directorul general al TNB, a fost declarat miercuri seară, în Macedonia, "Actor al Europei", distincție primită pentru întreaga carieră artistică, în cadrul Festivalului Internațional "Actorul Europei", dar și Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte ...
La propunerea Consiliului Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, Senatul Universității „Ovidius” din Constanța a acordat titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. ing. Tomasz Sadowski, de la Universitatea Tehnologică din Lublin, Polonia, pentru întreaga sa ...
Universitatea ”Ovidius” din Constanța (UOC) va acorda vineri, 3 iunie, titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Alexis Papathanassis, decan al Facultăţii pentru Management şi Sisteme Informaţionale din cadrul Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Bremerhaven (Germania), pentru rezultatele ...
La propunerea Consiliului Facultății de Farmacie, Senatul Universității „Ovidius” din Constanța acordă titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Sepp Porta, de la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, Austria, pentru întreaga sa activitate în domeniul biochimiei și ...
La propunerea Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei”, cu binecuvântarea ÎPS Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Senatul Universității „Ovidius” din Constanța acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului dr. Radu Ciuceanu ...
Departamentul de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, organizează în perioada 26 - 28 mai Conferinţa Internaţională CHIMIA 2016 „New trends in applied chemistry”. Deschiderea oficială va ...
Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, și-a lansat miercuri, 2 martie, cartea ”Pe trecerea timpului”, în cadrul unei ceremonii organizate la Universitatea ”Andrei Șaguna” din Constanța. Excelența Sa a susținut o conferință pe tema ”Problemele ...
Ambasadorul Emil Hurezeanu susține miercuri, 2 martie, de la ora 14.00, conferinţa „Problemele Europei”, în Aula Magna a Universității „Andrei Şaguna” din Constanța (UAS). Evenimentul, în cadrul căruia va fi lansată la Constanţa cartea „Pe trecerea timpului”, va ...
Așa cum menționam și în articolul precedent, din ediția din 21 februarie a cotidianului „Telegraf”, regretatul semiotician, filosof și scriitor Umberto Eco (5 ianuarie 1932 - 19 februarie 2016), care va fi condus pe ultimul drum marți, la Milano, a fost numit Doctor Honoris Causa al ...
Faimosul scriitor, filosof și semiotician italian Umberto Eco, supranumit „părintele semioticii interpretative”, care s-a stins din viață pe 19 februarie, la vârsta de 84 de ani, va fi înmormântat, marţi, în oraşul Milano. Funeraliile laice ale autorului aflat mereu ...
În galeria oamenilor de cultură care dau un plus de valoare Universității „Ovidius” Constanța s-a mai adăugat, vineri, un nume: cel al tenorului Vasile Moldoveanu, cel mai mare artist liric pe care orașul de la Marea Neagră l-a dat scenei mondiale. Sau, după cum a spus în ...
După actorul Radu Beligan, dramaturgul Matei Vișniec și istoricul de artă Andrei Pleșu, un alt om de cultură va deveni Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius”. Este vorba despre tenorul Vasile Moldoveanu, născut pe 6 octombrie 1935, la Constanța, românul cu cea mai intensă ...