Doctori… fără de arginţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doctori… fără de arginţi

Monden 22 Noiembrie 2012 / 00:00 309 accesări

Medici din patru state central-europene au manifestat paşnic în ţările lor, pentru a cere creşterea salariilor, ameninţând că în caz contrar vor emigra. Astfel, medici din Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia au afirmat că salariile lor nu sunt deloc apropiate de cele ale colegilor lor din Europa de Vest. Un mare număr de medici au decis deja să plece în ţări occidentale, pentru job-uri part-time, cu program săptămânal sau lunar. Circa 300 de medici au demonstrat la Budapesta şi alte 10.000 de cadre medicale în întreaga ţară. Guvernul Ungariei a promis că va aplica o creştere treptată a salariului în domeniul sănătăţii dar nu există garanţii. Executivul se concentrează pe adoptarea unor măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar la 2,7% din PIB până la finalul lui 2013.

Cehii şi slovacii s-au ajutat între ei până acum: mulţi doctori slovaci i-au înlocuit pe colegii lor cehi care au decis să plece în Vest, iar colegii cehi au venit în ajutor atunci când slovacii au intrat în grevă. În Polonia, Krzysztof Bukiel, şef al sindicatului medicilor, a avertizat că doctorii vor demisiona în masă din spitalele de stat, dacă reformele în domeniul sănătăţii eşuează.

Taguri articol


12