“Doctrina economică şi socială” a PD-L, ţinta criticilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Doctrina economică şi socială” a PD-L, ţinta criticilor

Politică 30 Septembrie 2008 / 00:00 767 accesări

Liderii PD-L le-au prezentat, ieri, reprezentanţilor societăţii civile Programul de guvernare şi Programul politic. Democrat-liberalii au lansat şi “Doctrina economică şi socială”, în care propun desfiinţarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi introducerea pensiei de solidaritate socială. Una dintre Anexele Doctrinei PD-L prevede şi o lege a responsabilităţii fiscale, “care să-l ţină pe ministrul Finanţelor legat de servirea interesului naţional”. Acest act normativ ar trebui să impună elaborarea pe sistem multianual a bugetelor publice şi asigurarea unui excedent bugetar în anii cu creştere economică, pentru a-l folosi în anii cu deficit de creştere economică. O altă Anexă a Doctrinei arată că România trebuie să propună “a şasea libertate europeană”. Astfel, Tratatele europene menţionează patru libertăţi de mişcare (circulaţie): a bunurilor, serviciilor, persoanelor, capitalului. A cincea astfel de teză a fost formulată recent de Slovenia, care a propus libertatea de mişcare a informaţiei. Doctrina economică a PD-L este conturată sub forma a 27 de teze, iar doctrina socială este structurată pe 17 teze, fiecare dintre acestea fiind prezentată din punct de vedere al conţinutului, impactului şi raţiunii. În “Modelul macroeconomic”, democrat-liberalii arată că sistemul lor cuprinde aprox. 100 de ecuaţii şi formule de calcul.

În cadrul evenimentului, liderul democrat-liberal, Emil Boc, a punctat elementele strategice ale Programului politic al PD-L, elaborat şi lansat în decembrie 2007, odată cu fuziunea dintre PD şi PLD. Prim-vicepreşedintele Theodor Stolojan a susţinut un discurs axat pe Programul de guvernare, pe care PD-L l-a prezentat în urmă cu două săptămîni, iar prim-vicepreşedintele Adriean Videanu a prezentat succint modelul economic al PD-L. De-a lungul celor peste trei ore cît a durat evenimentul PD-L, mai mulţi invitaţi au plecat, treptat, din sală, nedumeriţi de prezentările economice extrem de tehnice ale liderilor democrat-liberali. Analistul politic Iosif Boda i-a taxat scurt pe liderii PD-L: “Dacă prezentaţi acest program de guvernare şi în campania electorală cum aţi făcut-o astăzi, cum au părăsit destul de mulţi această sală, aşa se vor scurge şi votanţii”. Boda a reproşat că PD-L nu are purtători de mesaj economic distinct, pe domenii, ci doar trei oameni: Stolojan, Videanu şi Pogea, care se suprapun în discursuri. El le-a sugerat democrat-liberalilor să renunţe chiar şi la sintagma “creştin-democrat”, care “nu s-a dezvoltat pe sol ortodox”, ci doar în statele catolice. O altă serie de critici a venit din partea lui Stelian Tănase. Acesta a susţinut că sloganul “Gîndim altfel” este cel mai nefericit titlu al unui program de guvernare.



12