Document surpriză în cazul uciderii fiicei fostului viceprimar din Eforie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Document surpriză în cazul uciderii fiicei fostului viceprimar din Eforie

Eveniment 13 Septembrie 2012 / 00:00 749 accesări

Bucureşteanul Alexandru Radu, fiul unui fost deputat PDL acuzat că în vara lui 2002 şi-a ucis soţia, Cristina Radu, fiica viceprimarului de la acea dată din Eforie, a fost condamnat anul trecut, în martie, în lipsă, de Tribunalul Alba, la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. De asemenea, instanţa la care a fost strămutat dosarul, la cererea avocaţilor suspectului, i-a acordat tatălui victimei daune morale de 1.000 de euro, cu toate că acesta ceruse 500.000 de euro. Precizăm că aceeaşi instanţă din Alba l-a achitat pe Alexandru Radu în septembrie 2003, moment în care tânărul a fost pus în libertate şi a dispărut din ţară. Decizia de achitare a fost menţinută de Curtea de Apel Alba, însă instanţa supremă a hotărât ca procurorii constănţeni care au instrumentat cazul să refacă urmărirea penală. În 2007, procesul s-a reluat la Tribunalul Alba. Câteva luni mai târziu, Curtea de Apel Alba a menţinut sentinţa de 25 de ani de închisoare. Dar Alexandru Radu era de negăsit, deşi fusese dat în urmărire internaţională. Dosarul a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai cărei magistraţi trebuiau să dea o sentinţă definitivă în acest proces. La termenul de ieri, avocatul lui Alexandru Radu a prezentat în instanţă un document care le-a lăsat pe rudele victimei fără grai: un certificat de deces care atestă că Alexandru Radu ar fi murit în urmă cu câţiva ani în Republica Guyana, o ţară din America Latină. „Este un document dubios. Nu cred aşa ceva. Sunt convins că este doar o manevră ca să fie scos de pe lista urmăriţilor internaţional”, a declarat Ion Udrea, tatăl Cristinei Radu. Conform acestuia, judecătorii instanţei supreme au cerut Ministerului Afacerilor Externe să verifice veridicitatea documentului prezentat în instanţă. Rudele victimei spun însă că acest lucru va fi dificil, având în vedere că România nu are ambasadă în Guyana.

Potrivit procurorilor, Cristina Radu a fost găsită în dimineaţa de 12 august 2002, în camera din vila „Cristina”, unde locuia împreună cu soţul ei, zăcând fără suflare, strangulată cu firul unui încărcător de telefon mobil. Pe capul victimei fusese trasă o pungă din plastic neagră. Femeia prezenta urme de violenţă la ochiul stâng, pe obraz, la gură şi la bărbie. În jurul ei au fost descoperite mai multe bijuterii, iar într-o geantă aflată pe un cuier s-a găsit suma de 109.750.000 de lei vechi, ceea ce exclude ipoteza jafului ca mobil al crimei. Potrivit rechizitoriului, în noaptea respectivă, Alexandru Radu s-a hotărât să petreacă împreună cu nişte amici într-o discotecă din Jupiter. Planul soţului ei a deranjat-o pe Cristina, care s-a supărat şi i-a reproşat acestuia că o lasă din nou singură. Procurorii spun că discuţia în contradictoriu l-a enervat pe Radu, care ar fi început să o lovească pe Cristina cu pumnii. După ce ar fi izbit-o în repetate rânduri, Radu i-ar fi tras victimei pe cap o pungă din plastic şi i-ar fi înfăşurat în jurul gâtului cablul unui încărcător de telefon mobil, sufocând-o. A plecat apoi la petrecere, iar la întoarcere a anunţat Poliţia că şi-a găsit soţia moartă. Tânăra era însărcinată în două luni. Alexandru Radu a negat de la bun început că şi-ar fi omorât soţia. „Când am refăcut urmărirea penală, acuzatul nu s-a prezentat niciodată la audieri”, a declarat procurorul Laurenţiu Bratosin, care s-a ocupat de caz.



12