Documentar despre Manolo Blahnik cu... Manolo Blahnik

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Documentar despre Manolo Blahnik cu... Manolo Blahnik

Monden 28 Ianuarie 2016 / 18:33 649 accesări

Viața și creațiile designerului spaniol de încălțăminte Manolo Blahnik, cunoscut pentru pantofii săi cu toc (stiletto), vor fi subiectul documentarului intitulat ”Manolo (The Boy Who Made Shoes for Lizards)”, relatează Agerpres. În regia lui Michael Roberts, documentarul se bucură de prezența renumitului designer și cuprinde numeroase interviuri cu personalități din show-biz sau din lumea modei, precum Anna Wintour, Andre Leon Talley, Rihanna, Paloma Picasso, Iman sau Naomi Campbell.”Îl cunosc pe Manolo de 30 de ani și pot spune că este un intelectual polifațetic, un romantic, mintea lui iscoditoare și ingenioasă este făcută pentru lumea filmului și entertainmentului”, a declarat Michael Roberts. Producătorul executiv al documentarului, James Cabourne, a precizat că ”Manolo Blahnik este o legendă care a inspirat oameni din lumea întreagă”.

Născut în localitatea spaniolă Santa Cruz de la Palma, în 1942, Manolo Blahnik este un creator recunoscut mondial mai ales pentru pantofii săi stiletto, denumiți și... manolo, care au fost lăudați de vedete precum Madonna și popularizați de Sarah Jessica Parker în serialul ”Sex and the City”. Pantofii lui Manolo Blahnik transformă o femeie obișnuită într-una sexy, mai înaltă și mult mai frumoasă. El a reinventat pantofii cu tocuri înalte, dându-le o nouă formă, noi culori și diverse detalii precum perle, funde, pene, panglici sau curelușe.

Taguri articol


12