Documentarul TV Neptun „Masacrul“, cîştigător la SIMFEST

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Documentarul TV Neptun „Masacrul“, cîştigător la SIMFEST

Cultură 02 Septembrie 2008 / 00:00 1296 accesări

Documentarul TV „Masacrul“ a fost declarat, duminică, la Gala Festivalului Televiziunilor Locale şi al Producătorilor Independenţi - SIMFEST de la Tîrgu Mureş, cîştigător al competiţiei „Mediul în media“, organizată de Fundaţia Soros România, în cadrul programului „Interesul public pe agenda media“. Filmul a fost realizat de Mircea Maer (producător) şi Eduard Grigore (regie/imagine), pentru TV Neptun Constanţa. Documentarul reprezintă un semnal de alarmă cu privire la reducerea dramatică a numărului de delfini din Marea Neagră. Cei doi jurnalişti care au realizat filmul au fost premiaţi cu suma de 2.000 dolari, iar televiziunea care a produs şi difuzat documentarul a primit un premiu de 5.000 dolari. În cadrul competiţiei „Mediul în media“ au intrat în faza finală a competiţiei şapte documentare. „În urmă cu trei-patru luni am participat la un concurs de scenarii din care au fost alese doar 10 din 20. A urmat apoi un training cu realizatori de documentare din România, Sorin Avram şi Alexandru Solomon. În competiţia finală au rămas doar şapte documentare, iar al nostru a obţinut cel mai mare punctaj“, a declarat Mircea Maer, care a fost desosebit de emoţionat la aflarea veştii. „Avînd în vedere reacţia sa, cred că publicului i-au plăcut montajul filmului, imaginile sugestive despre masacrarea delfinilor din Marea Neagră cu plase de pescuit“, a adăugat Maer.

Din juriul competiţiei prezidat de Attila Korodi, ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, au făcut parte Ioan Ceauşescu, director SIMFEST, Ioana Avădani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, Marius Dragomir, reprezentant Open Society Institute - Network Media Program şi Mirela Rus, coordonatorul programului pentru Fundaţia Soros Romania. Fiecare membru al juriului a acordat note de la 1 la 7. Cel mai bun film-documentar a fost desemnat „Masacrul“ (TV Neptun), cu 32 puncte, urmat apoi de „Cronica unui dezastru anunţat/Valea Frumoasei, otrăvită de cianuri“ (One TV Deva), cu 28 puncte, şi de „Apa care ucide“ (RTS Severin), cu 23 puncte. „A fost unul dintre cele mai bune documentare în ceea ce priveşte realizarea. Eu nu sînt specialist în realizarea tehnică a documentarului, dar din consultările cu ceilalţi membri ai juriului am înţeles că avea multe calităţi din acest punct de vedere, vizibile chiar şi pentru o persoană mai puţin avizată în acest domeniu“, a declarat Mirela Rus, coordonatorul programului pentru Fundaţia Soros România şi membru al juriului. „Nu cred că este cazul să mă refer la subiectul în sine, pentru că este evident un subiect important. Acest lucru l-a remarcat şi preşedintele juriului, Attila Korodi, care a fost la Tîrgu Mureş şi i-a mulţumit lui Mircea Maer pentru că i-a adus în vedere acest subiect, dînsul provenind dintr-o zonă montană şi avînd mai puţine date despre problemele delfinilor sau despre faptul că Delfinariul din Constanţa nu are delfini pentru cercetare. Din punctul meu de vedere, cred că acest documentar şi-a atins scopul în sensul că nu este doar un documentar bine realizat, cîştigător, dar şi pentru că a reuşit să atragă atenţia asupra problemei pe care o prezintă“, a adăugat Mirela Rus.

Programul „Interesul public pe agenda media“ este iniţiat de Fundaţia Soros România şi implementat cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) Bucureşti şi al Festivalului Televiziunilor Locale şi al Producătorilor Independenţi (SIMFEST) Tîrgu-Mureş. Proiectul se adresează presei locale din România şi propune să aducă pe agenda acesteia teme importante, de interes public, şi să determine o acoperire mediatică responsabilă şi profesionistă a subiectelor legate de temele respective.

Taguri articol


12