Documentele pe care Tobă a refuzat să le dea procurorilor, declasificate cu ajutorul judecătorilor?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Documentele pe care Tobă a refuzat să le dea procurorilor, declasificate cu ajutorul judecătorilor?

Justiție 12 Septembrie 2016 / 21:35 445 accesări
Petre Tobă

Petre Tobă

DNA a cerut judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție declasificarea documentelor privind cheltuirea unor sume din fondurile operative ale DIPI și pe care fostul ministru de Interne Petre Tobă ar fi refuzat să le pună la dispoziția procurorilor.

Informația apare în rechizitoriul întocmit de DNA prin care fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. "Din conținutul adreselor emise de DIPI și Ministerul Afacerilor Interne a reieșit că aceste instituții au refuzat să declasifice atât rapoartele de decontare a cheltuielilor operative reținute în latura obiectivă a infracțiunilor pentru care Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Dănuț Marian Iacob și Gabriel Nicolae Pavel au fost inculpați în cauză, cât și cu privire la alte acte esențiale pentru soluționarea prezentei cauze. În baza art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, solicităm instanței de judecată să inițieze procedura de declasificare a înscrisurilor esențiale pentru soluționarea cauzei", se arată în rechizitoriul DNA.

În opinia DNA, dispozițiile art. 352, alineatele 11 și 12 din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că refuzul autorității emitente de a declasifica un înscris nu poate fi unul discreționar, întrucât aduce atingere unor drepturi fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție.

Petre Tobă este urmărit penal de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. Potrivit DNA, pe 1 aprilie 2016, în contextul în care se afla în instrumentare dosarul în care erau cercetați Gabriel Oprea și șefi ai DIPI, Petre Tobă a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente în legătură cu gestionarea unor fonduri operative. Procurorii susțin că șefii DIPI au cumpărat bunuri care nu au nicio legătură cu fondurile operative: căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărți de joc, darts, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărți în ediții de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofițerilor neoperativi ai DIPI.

Taguri articol


12