Rapperul american Doe B a murit la vârsta de 22 de ani, fiind ucis sâmbătă, într-un schimb de focuri, în Montgomery, Alabama. Doe B, pe numele său adevărat Glenn Thomas, originar din Montgomery, a fost găsit împuşcat, alături de Kimberle Johnson şi alte şase victime, pe Highland Avenue, în jurul orei locale 01.30, conform relatărilor postului WSFA, afiliat televiziunii NBC. Moartea lui Doe B şi a lui Kimberle Johnson, în vârstă de 21 de ani, a fost constatată la faţa locului, în timp ce decesul altei victime a fost constatat la spital. Poliţia a venit la faţa locului, în urma unui apel telefonic ce a semnalat multiple focuri de armă în apropiere de Centennial Hill Bar and Grill. Localul se numea înainte Rose Supper Club, însă şi-a pierdut licenţa de a vinde băuturi alcoolice şi a fost închis în decembrie 2012, după un schimb de focuri în urma căruia şase oameni au fost răniţi. Centennial Hill a fost redeschis la începutul acestui an.
În scurta dar promiţătoarea lui carieră, Doe B s-a specializat în stilul muzical trap, artistul fiind cunoscut pentru stilul său degajat, dar şi pentru bucata neagră de material pe care o purta pe un ochi, pe care l-a pierdut într-un alt schimb de focuri, cu trei ani în urmă. Doe B a colaborat cu casa de discuri Grand Hustle Records din Atlanta şi s-a lansat cu compilaţia ”G.D.O.D.”, apoi cu single-ul ”Baby Jesus”. În ultimele luni, a înregistrat videoclipuri pentru piesele ”Let Me Find Out”, împreună cu rapperii T.I. and Juicy J, ”Trap Muzik” şi ”2 Many”, în care apare alături de Rich Homie Quan.