Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută pe strada Interioară nr. 3 din Constanța. Doi adolescenți în vârstă de 14 și 17 ani, din Techirghiol, și-au pierdut viața în urma impactului violent dintre două autoturisme. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, protagonistul tragicului eveniment este Dragoș Maftei, de 26 de ani, din Techirghiol. Șoferul a virat la stânga fără să se asigure, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism Opel care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, Opel-ul a fost proiectat într-un alt autoturism parcat. Coliziunea a fost atât de puternică, încât pasagerii de pe bancheta din spate au fost grav răniți. Ei au fost transportați la spital, însă leziunile au fost atât de grave, încât după câteva ore cei doi adolescenți au pierdut lupta cu moartea. În ciuda eforturilor depuse, cadrele medicale nu au mai putut face nimic și au constatat decesul. La spital a ajuns și autorul accidentului și pasagerul din dreapta, starea lor fiind stabilă. Polițiștii de la Rutieră au deschis o anchetă în acest caz.