Premiul Pritzker pe 2010, cea mai prestigioasă recompensă din domeniul arhitecturii, a fost decernat, luni, arhitecţilor japonezi Kazuyo Sejima şi Ryue Nishizawo. Parteneri în cadrul agenţiei Sanna, laureaţii premiului Pritzker pe 2010 au conceput O-Museum din Nagano şi Muzeul de Artă Contemporană din secolul al XXI-lea din Kanazawa. De asemenea, cei doi arhitecţi niponi au creat De Kunstline Theater din Almere (Olanda), The New Museum din New York şi Centre d\'Etudes Rolex din Lausanne (Elveţia). Este pentru a treia oară în istoria premiului Pritzker, considerat un echivalent al premiului Nobel pentru arhitectură, când juriul decide să recompenseze doi arhitecţi în acelaşi an. Kazuyo Sejima, în vârstă de 53 de ani şi Ryue Nishiwazo, în vârstă de 44 de ani, au colaborat la conceperea pavilionului temporar de la Gallerie Serpentine din Londra, la terminalul gării din Naoshima şi la sediul Christian Dior din Tokyo. Cei doi arhitecţi niponi au fost selecţionaţi pentru a construi o anexă a Muzeului Luvru în oraşul Lens din nordul Franţei şi au realizat o construcţie futuristă pe locul unei vechi mine de cărbune din oraşul german Essen.
Ceremonia înmânării acestui premiu, considerat cea mai prestigioasă recompensă din domeniul arhitecturii, va avea loc pe 17 mai, pe Insula Ellis din apropiere de New York, au anunţat reprezentanţii Fundaţiei Hyatt, care atribuie această distincţie. Înfiinţat în 1979, la iniţiativa fundaţiei Hyatt, susţinută de Pritzker, o veche familie de antreprenori care activează în domeniul turismului, originară din Chicago, premiul constă într-un cec de 100.000 de dolari şi o medalie din bronz. Premiul Pritzker onorează, în fiecare an, un arhitect în viaţă, a cărui operă construită dovedeşte calităţi precum viziune, angajament şi talent, care a adus o contribuţie importantă şi constantă la dezvoltarea umanităţii şi la construirea lumii, prin intermediul artei arhitectonice. Procedura de nominalizare şi de desemnare a câştigătorilor este similară celei folosite de organizatorii premiilor Nobel, potrivit căreia responsabili guvernamentali, scriitori, critici, academicieni şi arhitecţi pot să propună fundaţiei liste cu candidaţi. Juriul, alcătuit din şapte persoane, în principal arhitecţi, dar şi profesori universitari şi istorici, ia o decizie în urma unor deliberări şi a votului secret. Primul premiu a fost acordat americanului Philip Johnson. Arhitecţii elveţieni Jacques Herzog şi Pierre de Meuron, care au proiectat Stadionul Olimpic din Beijing, au împărţit acest premiu în 2001. Câştigătorul din 2009 a fost arhitectul elveţian Peter Zumthor.