Actorul Angus T. Jones, adolescentul din serialul ”Two and Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate”, care le-a cerut telespectatorilor din lumea întreagă să nu mai urmărească acest show de televiziune, va continua filmările până la încheierea actualului sezon, al zecelea, alături de Jon Cryer şi de Ashton Kutcher. Nu se ştie deocamdată dacă Angus T. Jones, în vârstă de 19 ani, va juca şi în cel de-al 11-lea sezon. Atunci când a semnat actualul contract, tânărul actor şi-a amânat studiile liceale, însă el şi-a dorit dintotdeauna să meargă la şcoală. ”Am fost subiectul multor discuţii, speculaţii şi comentarii în ultimele 24 de ore. Deşi nu pot să vorbesc despre tot ceea ce s-a spus, nici să afirm că vorbele mele au fost extrase din context şi prost înţelese, există, totuşi, un lucru pe care vreau să îl clarific. Fără niciun fel de restricţii, sunt recunoscător şi am cea mai mare stimă şi respect pentru toţi oamenii minunaţi din echipa serialului, cu care am lucrat de-a lungul ultimilor zece ani şi care au devenit un fel de extensie a familiei mele”, a revenit la sentimente mai bune Angus T. Jones. Interpretul personajului Jake Harper, fiul personajului Alan, jucat de Jon Cryer, care încasează 350.000 dolari pe episod, a părut să aibă un fel de revelaţie religioasă. ”Dacă vă uitaţi la ”Two and Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate”, vă rog să nu o mai faceţi”, afirma acesta într-un videoclip postat pe YouTube de biserica Forerunner Christian. ”Vă rog, nu vă mai uitaţi la serial. Nu vă mai umpleţi mintea cu obscenităţi”, mai spunea acesta în clip.
Şi Charlie Sheen a comentat imediat că serialul din care a fost înlăturat anul trecut este blestemat. Producătorii serialului nu au comentat în niciun fel afirmaţiile lui Angus T. Jones. Însă declaraţiile tânărului actor american ar putea genera noi probleme pentru serial, care a fost revitalizat în 2011, după concedierea lui Charlie Sheen, starul show-ului, din cauza numeroaselor scandaluri din viaţa lui personală şi a unei dispute publice virulente cu producătorii serialului. Producţia este urmărită de aproximativ 14 milioane de americani în fiecare săptămână şi este difuzat în peste 20 de ţări.