Doi bătrâni care au sărit în apărarea unei tinere, agresați în metroul din Munchen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi bătrâni care au sărit în apărarea unei tinere, agresați în metroul din Munchen

02 Februarie 2016 / 20:29 518 accesări

Un nou scandal ce are ca protagoniști migranții a izbucnit în Germania după distribuirea unei înregistrări video ce arată cum un grup de migranți agresează în metroul din Munchen doi pensionari germani care au sărit în apărarea unei tinere, relatează marți publicația Daily Mail.

În imaginile filmate cu telefonul mobil de un călător se vede cum un grup de cinci tineri, aparent arabi, îl trag de o parte cu forța pe un bătrân și țipă la el, iar un al doilea vârstnic care intervine în dispută este și el luat de gât și amenințat.

Totul a început după ce o tânără a respins avansurile grupului de migranți și s-a îndepărtat de ei atunci când unul a atins-o. Într-o manifestare de furie, acesta din urmă a lovit cu pumnul un geam al metroului, moment în care unul dintre pasageri i-a cerut să nu fie agresiv și să lase fata în pace. În replică, migrantul l-a mângâiat batjocoritor pe cap, iar conflictul a escaladat, în final toți pasagerii din apropiere fiind implicați și unii au încercat să se interpună între cei doi vârstnici agresați și grupul de migranți.

Poliția germană a anunțat că a găsit imaginile pe o rețea de socializare și a inițiat o investigație pentru a identifica atât agresorii cât și victimele, adăugând că cele două persoane agresate încă nu au depus plângere. Nici cel care a postat înregistrarea pe Facebook nu a sesizat autoritățile, el motivând că prietenii i-au spus că de obicei în astfel de situații poliția germană le spune victimelor că nu poate face nimic.

.

Taguri articol


12