Doi boxeri constănţeni fac parte din lotul naţional de tineret

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi boxeri constănţeni fac parte din lotul naţional de tineret

Sport 27 Februarie 2014 / 00:00 633 accesări

Lotul naţional de box tineret (sportivi cu vârsta de 17-18 ani), antrenat de Relu Auraş şi Ferodin Ablalim, a efectuat în Bulgaria un stagiu de pregătire comună cu pugiliştii din ţara vecină, încheiat cu două sparringuri între componenţii celor două loturi. Printre cei selecţionaţi s-au numărat şi doi boxeri constănţeni, Arsen Mustafa (categoria 60 kg, Farul Constanţa, antrenor Mihai Constantin) şi Ion Dudulică (52 kg, CS Năvodari, antrenor Ferodin Ablalim). „Arsen Mustafa a câştigat ambele meciuri înainte de limită”, a declarat Mihai Constantin, care a mai anunţat că, în urma rezultatelor de la Cupa României de acum două săptămâni, unde s-a clasat pe primul loc, Ionuţ Petriş (69 kg) a fost convocat la Centrul Olimpic de la Brăila.

După o săptămână petrecută în România, lotul de tineret va pleca în Republica Moldova, pentru un alt stagiu de pregătire comună, timp de o săptămână, cu boxerii din Moldova şi din Ucraina. Plecarea e prevăzută pentru 3 martie. Între 17 şi 27 martie, lotul României va efectua ultimul stagiu de pregătire, în Tunisia. Obiectivul selecţionabililor este participarea la Campionatele Mondiale de la Varna (Bulgaria), din perioada 6-20 aprilie.

Sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, în sala de box din Complexul Sportiv „Tomis“ va avea loc o gală amicală între boxerii de la Farul Constanţa şi cei din Selecţionata Bucureştiului. Vor fi meciuri de juniori, tineret şi seniori, ultimii fiind în pregătire pentru Cupa României de la Iaşi, care va debuta în data de 17 martie.



12