Doi complici ai poliţistului Silviu Corbeanu, eliberaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi complici ai poliţistului Silviu Corbeanu, eliberaţi

Eveniment 21 Decembrie 2010 / 00:00 1019 accesări

Constănţenii Vasile Oancea şi Marian Raul Caramilea, arestaţi în dosarul „Buldoexcavatorul”, au fost puşi în libertate, ieri, de Tribunalul Constanţa la cererea procurorilor. Reprezentantul Parchetului a solicitat înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara pentru cei doi întrucât aceştia au fost de acord să colaboreze cu anchetatorii şi au indicat locul în care se află unul dintre utilajele obţine prin înşelăciune. Procurorii au considerat că Oancea şi Caramilea pot fi cercetaţi, în continuare, în stare de libertate, iar instanţa a admis cererea Parchetului. Reamintim că cei doi sunt anchetaţi alături de fostul poliţist de frontieră Silviu Corbeanu, Claudiu Silviu Mihai şi Constantin Muraru pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit oamenilor legii, pe 30 octombrie, Claudiu Silviu Mihai împreună cu Silviu Corbeanu au închiriat două buldoexcavatoare de la o societate din Galaţi, prin intermediul unor firme fantomă, sub pretextul că au de executat mai multe lucrări de excavaţie pe raza judeţului Constanţa. La doar câteva ore de la semnarea contractului, ei au apelat la o firmă de transport, iar utilajele au fost urcate într-un tir care a plecat spre Constanţa. Planurile le-au fost date peste cap însă de luptătorii DIAS care au intervenit în momentul tranzacţiei. Odată cu extinderea cercetărilor, anchetatorii au stabilit că cele două utilaje urmau să fie vândute lui Vasile Oancea, din Piatra Neamţ, contra sumei de 9.000 euro şi a unui autoturism. În timpul operaţiunii, oamenii legii au găsit autoturismul pe care Oancea i-l promisese lui Corbeanu, precum şi 4.600 euro şi 11.400 lei, bani pe care urma să-i primească tot Corbeanu, în schimbul celor două utilaje. Cu ocazia percheziţiilor, luptătorii DIAS au găsit mai multe telefoane, dar şi două staţii de emisie-recepţie folosite cel mai probabil de suspecţi pentru a evita să fie interceptaţi de poliţişti. Totodată, asupra lui Silviu Corbeanu, anchetatorii au descoperit o legitimaţie falsă de ofiţer al Biroului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog emisă pe numele lui. Prejudiciul estimat la 120.000 euro a fost recuperat în totalitate şi predat societăţii prejudiciate.



12