Naţionala de rugby a României are o sarcină extrem de grea sîmbătă, cînd va da piept cu Georgia, în deplasare, într-o partidă cu miză uriaşă. “Tricolorii” nu vor juca doar pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, ci şi pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2010 şi pentru Trofeul “Antim”, care se decernează, în fiecare an, învingătoarei întîlnirii dintre georgieni şi români. Printre jucătorii convocaţi se numără şi doi sportivi la RCJ Farul. Dacă Daniel Carpo este deja un obişnuit al naţionalei, veteranul Cătălin Nicolae a revenit printre “stejari” după o perioadă mai lungă de absenţă. “Mă bucur că nu mai sînt singurul constănţean la naţională. Va fi greu la Tbilisi pentru că georgienii jaocă mereu cu ambiţie împotriva României şi au şi avantajul terenului propriu. Abordăm însă meciul la victorie, mai ales că există şi o presiune puternică pe umerii noştri după eşecul cu Rusia. Trebuia să eliminăm greşelile şi să cîştigăm în Georgia. Miza este mare şi cred că cel mai important lucru îl reprezintă calificarea la Campionatul Mondial, iar un succes la Tbilisi ne-ar netezi drumul către turneul final”, a spus Carpo. Cei doi constănţeni se vor duela sîmbătă cu trei coechipieri de la RCJ Farul, georgienii Bidzina Samkharadze, Kakhaber Uchava şi Iuri Natriashvili. “Este ultimul lucru la care ne gîndim. Ne interesează doar victoria”, a mărturisit Carpo.