Doi constănțeni vor participa la ultramaratonul „Istria 100 de mile“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi constănțeni vor participa la ultramaratonul „Istria 100 de mile“

Sport 16 Martie 2017 / 17:00 3845 accesări

Mihai Nenciu și Bogdan Ofițeru au reprezentat cu cinste România la Cappadocia Ultra Trail, în Turcia

Mihai Nenciu și Bogdan Ofițeru au reprezentat cu cinste România la Cappadocia Ultra Trail, în Turcia

Mihai Nenciu (37 de ani, parașutist, scafandru, montaniard, alpinist și alergător pe distanțe lungi) și Bogdan Ofițeru (30 de ani, fost practicant al atletismului de performanță, actualmente alergător în curse de anduranță) sunt singurii constănțeni care se vor alinia la startul ultramaratonului montan „100 Miles of Istria“, programat în perioada 7-9 aprilie între localitățile croate Labin și Umag. „Traseul parcurge de la est la vest tot lanțul muntos al Croației, practic traversează țara de-a latul. Vor fi în jur de 1.000 de participanți, împărțiți pe mai multe categorii, în funcție de distanțele pe care le vor parcurge. La ultramaraton vor lua startul doar 400 de alergători, din 41 de țări, iar noi suntem primii constănțeni care vom participa la acest ultramaton”, a declarat Mihai Nenciu.

BOGDAN OFIȚERU A FOST SOLDAT ÎN LEGIUNEA STRĂINĂ!

Bogdan Ofițeru este fost atlet de performanță la CS Farul Constanța, cu numeroase victorii în crosurile organizate la Constanța. A participat la zeci de competiții interne și internaționale, având clasări pe podium la majoritatea curselor alergate. A fost și soldat în Legiunea Străină!

„100 Miles of Istria“ face parte din calendarul competițional al prestigiosului circuit Ultra World Trail Tour, care înglobează 22 dintre cele mai dure competiții de alergare pe distanțe lungi din lume. Acestea au loc pe toate cele cinci continente, sportivii acumulează puncte și astfel se pot alinia la startul următoarelor curse. Punctajul se dă în funcție de diferența de nivel parcursă pe tot parcursul unui ultramarataon. În Croația sunt 7.500 de metri în urcare pe cei circa 173 de kilometri în total.

„Este cea mai mare distanță pe care ar alerga-o niște sportivi constănțeni! Din România, cam 40-50 de atleți ar fi capabili de așa ceva. Se desfășoară la o altitudine de peste 2.000 de metri, în condiții meteo vitrege, cu frig, ploaie, ceață sau orice altceva care mai poate apărea. Obligatoriu trebuie să avem asupra noastră echipamentul de vreme rea, care include pantaloni lungi, bluză termică, geacă de ploaie și de vânt, mănuși. Țelul nostru este să acumulăm puncte, aici și în altă etapă, cea din Italia, ca să ne calificăm pentru ediția din 2018 a Ultra Trail du Mont Blanc, considerat la ora actuală ca Jocurile Olimpice pentru alergătorii montani! Este cel mai dur și cel mai dorit traseu, unde ajunge doar elita alergătorilor montani. Se traversează trei țări: Franța, Elveția și Italia. Sunt 180 km de alergat și o diferență de nivel de peste 10.000 de metri. Chiar și participarea acolo reprezintă o performanță în sine. La Mont-Blanc sunt locuri puține pentru fiecare țară, probabil că România va avea doar două sau trei locuri. Anul trecut am terminat în prima parte a clasamentului o competiție din această categorie, respectiv 120 km Cappadocia Ultra Trail, desfășurată în Turcia. Acolo au fost 120 de kilometri de alergare montană și noi ne-am clasat în jur de locul 60”, a precizat Nenciu.

ULTRAMARATONUL MONTAN - CEL MAI DUR ȘI CEL MAI GREU SPORT DIN LUME

„Alergarea montană este o ramură sportivă mai puțin cunoscută, iar ultramaratonul montan reprezintă la ora actuală cel mai dur și cel mai greu sport din lume. Este un sport destul de nou și puțin cunoscut în România. Are foarte puțini practicanți, din cauza dificultății traseelor, efortului extraordinar și periculozității zonelor în care se desfășoară alergarea, pentru că se ating vârfuri de peste 2.500 metri înălțime, în zone izolate, noaptea, pe viscol, pe ceață sau pe ploaie, uneori pe poteci neumblate unde doar caprele negre se încumetă să ajungă. Cu toate acestea, aș dori să întelegeți că suntem doi oameni și doi sportivi normali, care nu practică un sport extrem, ci doar diferit. Încercăm mereu să ne depășim limitele, care există doar în mintea noastră”, afirmă Mihai Nenciu.

„Alergarea montană reprezintă pasiunea noastră principală. Fiind constănțeni, suntem puțin vitregiți de faptul că nu avem aceleași condiții de pregătire ca și cei care stau la poalele munților. Ne mai antrenăm și prin Munții Dobrogei, alteori ne deplasăm în zona montană a României. E greu și costisitor, pentru că noi ne ocupăm de tot, inclusiv de refacere și de logistică. E o disciplină nouă pentru România, unde se practică doar de câțiva ani. Suntem pe propriile picioare, fără o federație sau un sponsor, și încercăm să popularizăm mișcarea în rândul tinerilor, pentru că tot mai mulți devin sedentari în zilele noastre. Și noi am pornit de jos, aș putea spune, am început cu semimaratonul, apoi am trecut de la maraton la ultramaraton. De exemplu, anul trecut am alergat și la Campionatele Mondiale de semimaraton de la Cardiff, iar la capitolul maraton clasic am participat de-a lungul anilor la majoritatea celor din Europa, cum ar fi cele de la Paris, Roma, Madrid, Monte Carlo sau Frankfurt. Bineînțeles, nu ratăm ultramaratoanele și maratoanele montane organizate la noi în țară, pentru a fi cât mai bine pregătiți: Transilvania 100, Maratonul 7.500 din Bucegi, care se ține pe echipe de câte doi alergători, maratonul montan Piatra Craiului, al Munților Retezat și cel din Ciucaș. Este un sport care necesită un volum de antrenament de circa 20 de ore pe săptămână. Alergăm cam trei ore pe zi și 200 de kilometri pe săptămână!”, explică Nenciu, precizând că, din motive care țin de refacerea organismului, sportivii nu pot alerga mai mult de patru-cinci ultramaratoane pe an.



12