Doi foşti directori Microsoft România şi Claudiu Florică, sub control judiciar în dosarul „Microsoft“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi foşti directori Microsoft România şi Claudiu Florică, sub control judiciar în dosarul „Microsoft“

21 Noiembrie 2016 / 15:17 548 accesări

Fostul şef Fujitsu România, Claudiu Florică, fostul director general Microsoft România, Silviu Hotăran, dar şi fostul general manager al Microsoft România, Ovidiu Artopolescu,au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, prejudiciul în cauză fiind stabilit la aproape 67 milioane de dolari.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au plasat, luni, sub control judiciar pentru 60 de zile pe fostul şef Fujitsu România, Claudiu Florică, fostul director general al Microsoft România, Silviu Hotăran, dar şi pe fostul general manager al Microsoft România, Ovidiu Artopolescu, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

"Concret, în calitate de reprezentant al Fujitsu Siemens Computers GmbH, inculpatul Florică Claudiu Ionuț, pentru a crea aparența că firma respectivă este unic distribuitor al produselor Microsoft și pentru a se evita organizarea unei licitații publice, a semnat ofertele comune Fujitsu Siemens Computers – Microsoft România din data de 02.10.2003, respectiv 12.03.2004. Cele două oferte au fost semnate atât de Hotăran Silviu (cea din data de 02.10.2003) cât și de Artopolescu Ovidiu Petrișor (cea din data de 12.03.2004), în calitate de reprezentanți ai Microsoft România. Cele două oferte conțineau prețuri cu mult supraevaluate față de sumele cu discount pe care le cerea în realitate compania Microsoft", potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prejudiciul în dosar a fost stabilit la aproape 67 de milioane de dolari.

"Prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a încheierii și derulării contractului cadru comercial de închiriere licențe IT din data de 15.04.2004 și a actelor adiționale încheiate în noiembrie 2004 și în anul 2008, se ridică la suma totală de 66.965.343 USD, compus din: 28.776.327 USD - prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractului comercial de închiriere de licențe 15.04.2004 ( reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft);19.370.500 USD- prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr.1 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece nu era necesară extinderea contractului la licențele educaționale şi 18.818.516 USD - prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr.2/3 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei MicrosoftŢ, potrivit doucmentului citat.

Potrivit procurorilor anticoupţie, în 15.04.2004 a fost încheiat un contract comercial de închiriere de licențe IT Microsoft prin care compania Microsoft dorea să ofere Guvernului un acord special pentru obținerea de licențe pentru produsele Microsoft, la prețuri speciale guvernamentale.

În realitate însă, discountul de 47% acordat de compania Microsoft ar fi fost deturnat și, implicit, banii au fost îndreptați către plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, acuză DNA, contractul comercial de licențe IT s-a încheiat la un preț dublu față de prețul real solicitat de compania Microsoft, invocându-se în mod nereal calitatea firmei Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pe teritoriul României al licențelor IT Microsoft, în condițiile în care, la acea dată, existau cinci distribuitori.

Mai exact, compania Microsoft a facturat către Fujitsu Siemens Computers suma de aproape 26 de milioane de dolari, reprezentând prețul licențelor cu discount, iar Fujitsu Siemens Computers a refacturat către Guvern aproape 55 de milioane de dolari.

Ulterior, spun procurorii, în 3 noiembrie 2004, contractul cadru guvernamental a fost extins în mod ilegal întrucât "obiectul contractului cadru viza licențele pentru administrația publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaționale, iar de discountul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private".

De asemenea, potrivit DNA, nu a existat o analiză proprie a necesarului de licențe Microsoft pentru produsele educaționale și nici a prețului, dat fiind că în cadrul programului privind Sistemul Educațional Informatizat existau deja astfel de licențe pentru toate calculatoarele din instituțiile și unitățile de învățământ de stat, iar începând cu anul 2006, a crescut numărul de calculatoare la nivelul administrației publice centrale care foloseau copii adiționale ale produselor comandate în prealabil (în anul 2004).

Prin urmare au fost încheiate, în anul 2008, două acte adiționale pentru achiziționarea numărului suplimentar de licențe (39.385 de licențe necesare utilizării produselor software Microsoft).

Prețul acestor licențe a fost cel stabilit în contractul cadru din 15.04.2004, încheiat între Guvernul României și compania Microsoft, prin Fujitsu Siemens Computers, mai arată DNA.



12