Ziua de ieri, a început ca oricare alta pentru tînărul cuplu Stoica, care îşi duce traiul, alături de cei trei copii, într-o cameră a casei părinţilor, situată la marginea oraşului constănţean Murfatlar. Capul familiei a plecat în zori la serviciu iar soţia lui, Şeila, a rămas cu treburile gospodăriei şi cei trei copii. Nimic nu avea să prevestească nenorocirea ce se va abate asupra lor. Ca în fiecare dimineaţă, Şeila Stoica şi-a luat fiul cel mare, în vîrstă de şase ani, şi a plecat cu el spre grădiniţă. Femeia le-a spus celorlalţi doi copii, Anghelina, de doi ani, şi Gabriel, de trei ani şi jumătate, să aştepte cuminţi întoarcerea ei. Drumul pînă la unitatea de învăţămînt nu este prea lung, dar la plecare, mama grăbită a uitat aragazul deschis. Nu se poate spune cu exactitate ce a urmat, dar, cel mai probabil, flăcările au aprins hainele aflate într-un cuier din apropiere. Focul s-a extins cu repeziciune şi a cuprins încăperea în cîteva clipe. Limbile de foc au fost văzute de vecini, care au cerut ajutorul pompierilor şi care au încercat, pînă la sosirea lor, să stingă vîlvătaia care mistuia uşa de acees în locuinţă. La micuţii aflaţi în interior s-a ajuns prea tîrziu. Anghelina şi Gabriel au ars de vii, trupurile lor fiind găsite carbonizate. Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge incendiul devastator, iar medicii de pe ambulanţă şi SMURD au acordat ajutor doar rudelor devastate de suferinţă. Mama s-a reîntors, într-un suflet, după ce a fost anunţată de tragedie iar disperarea a făcut-o să se arunce în vîlvătaie pentru a încerca să-şi salveze copiii. La aflarea veştii, unchiul copiilor, care le-a fost mereu ca un al doilea tată, a leşinat şi a primit îngrijiri medicale. După o oră de luptă cu flăcările, pîrjolul a fost potolit. În curtea casei, mama sfîşiată de durere jelea la căpătîiul trupurilor arse ale micuţilor.