Doi indivizi acuzaţi că au bătut un şofer în trafic, prinşi de poliţişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi indivizi acuzaţi că au bătut un şofer în trafic, prinşi de poliţişti

Eveniment 01 Iunie 2007 / 00:00 3945 accesări

Lucrătorii Secţiei 5 Poliţie au reuşit să-i prindă pe doi dintre indivizii care miercuri după-amiază au atacat în mijlocul bulevardului Aurel Vlaicu un şofer care i-a enervat. Ilie Pană, în vîrstă de 37 de ani, le-a povestit oamenilor legii că a fost bătut în trafic de trei tineri care au sărit la scandal pentru că a avut „tupeul” de a-i claxona: „Ei opriseră la o trecere de pietoni. Se aflau într-un Volkswagen Passat. Cînd am văzut că niciun pieton nu se află pe zebră şi ei nu au de gînd să se mişte, i-am claxonat ca să nu aşteptăm degeaba. Au pornit foarte încet, tocmai pentru a-mi face în ciudă. Am încercat să-i depăşesc, dar ei au mărit viteza, mi-au trecut în faţă şi au frînat brusc. Am încetinit şi eu şi apoi le-am luat faţa, ceea ce i-a deranjat mult. Ei m-au depăşit la rîndul lor imediat, au trecut în faţa mea şi au oprit, forţîndu-mă şi pe mine să frînez”, a povestit victima. Cei doi pasageri ai Volkswagen-ului şi şoferul au coborît din autovehicul şi s-au îndreptat ţintă spre maşina lui Pană pentru a-i aplica acestuia o corecţie. Pană a încercat să scape de răzbunarea celor trei dînd în spate, însă a rămas repede blocat. Unul dintre agresori, înarmat cu o bîtă, a lovit parbrizul, geamul lateral dreapta faţă, capota şi plafonul automobilului marca Cielo, în care se afla Pană. Bărbatul le-a declarat lucrătorilor Secţiei 5 Poliţie că agresorul nu s-a mulţumit cu atît şi l-a izbit cu parul peste mînă, amicii acestuia dîndu-i, la rîndul lor, cîţiva pumni în faţă. După ce şi-au mai potolit furia, cei trei bătăuşi s-au urcat în maşină şi au plecat. Victima lor a reţinut, însă, numărul Volkswagen-ului cu care se deplasau şi s-a oprit la Secţia 5 pentru a depune reclamaţie împotriva lor. Maşina a fost dată în consemn de oamenii legii, care au reuşit să-i identifice pe doi dintre atacatori. Este vorba despre Nicolae Boca, de 20 de ani şi Gheorghe Mugurel Geamănu, de 30 de ani, ambii din Constanţa. Cei doi sînt cercetaţi în stare de libertate de lucrătorii Secţiei 5 Poliţie. Oamenii legii continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Valoarea prejudiciului provocat de agresori a fost estimată la suma de 3.000 de lei.

Taguri articol


12