În urma turneului de pregătire pe care o selecţionată a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” l-a efectuat în Olanda, în luna februarie, clubul Ajax Amsterdam a solicitat ca mai mulţi jucători constănţeni să meargă pentru o săptămână într-un stagiu de pregătire în Olanda. „A fost vorba de o invitaţie pe adresa a cinci jucători ai Academiei, Bogdan Ţîru, Andrei Luduşan, Cristian Gavra, Gabriel Iancu şi Ionuţ Vînă de a merge pentru o săptămână în Olanda, la Ajax. Din păcate invitaţia a coincis cu o convocare la lotul naţional, astfel că doar Ţîru şi Iancu au plecat în Olanda la începutul săptămânii, alături de directorul tehnic al Academiei, Lucian Burchel. Nu este vorba despre un transfer şi nici de vreo probă. Pentru ei este o cunoaştere în amănunt a calităţilor acestor jucători de excepţie ai clubului nostru. Vor putea împărtăşi apoi colegilor o experienţă deosebită. Suntem mândri că o echipă precum Ajax a sesizat că avem jucători buni. Este meritul jucătorilor că au fost remarcaţi, dar şi al nostru pentru că îi aducem în vizorul lor. Aceste experienţe vor mai urma“, a declarat preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu. Gabriel Iancu este mijlocaş ofensiv de picior stâng, iar Bogdan Ţîru, mijlocaş defensiv.