La sfârșitul săptămânii trecute, Sala Polivalentă din Craiova a găzduit Campionatele Naționale de lupte pentru seniori, competiție la care au putut participa inclusiv juniorii născuți în 1998, aflați în primul an de juniorat. Tocmai acești sportivi, care abia au trecut de la cadeți la juniori, au adus singurele medalii cucerite de cluburile constănțene, ambele de bronz și ambele la stilul greco-romane. Ele au intrat în posesia lui Florin Gheorghe, de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța (antrenori Ioan Giuglea și Valentin Dobrin), care a urcat pe podium la categoria 71 kg, și a lui Răzvan Arnăut, de la CS Farul Constanța (antrenori Grigore Gheorghe și Vasile Dușu), care a concurat la categoria 59 kg. Un alt farist, Nicolae Boantă, a ocupat locul 5 la categoria 71 kg (LGR), în timp ce doi luptători de la LPS au încheiat competiția pe locul 7: Valentin Ștefan (69 kg, LGR) și Sebastian Raicea (125 kg, lupte libere). Cu excepția lui Ștefan, toți sportivii amintiți mai sus sunt juniori!
„Florin Gheorghe a produs o mare surpriză, dar s-a luptat foarte bine și a meritat să urce pe podium. Pe Raicea am decis să nu îl mai slăbesc, pentru că în aprilie va concura la Campionatele Naționale pentru vârsta sa. Ar fi putut să mai urce pe podium și Cristina Pintilie, care și ea este junioară, dar este accidentată”, a declarat Ioan Giuglea, antrenor la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța și director executiv al Asociației Județene de Lupte Constanța.
TREI LUPTĂTORI CONSTĂNŢENI AU URCAT PE PODIUM PENTRU ALTE CLUBURI!
Așa cum am mai anunțat și cu alte prilejuri, mulți luptători formați la cluburi din județul Constanța evoluează acum cu succes pentru alte cluburi. La Craiova, trei dintre ei au cucerit medalii: Vlad Caraș (CSM Reșița, categoria 97 kg) a devenit campion național la stilul libere, iar Dorin Pîrvan (Astra Arad, 85 kg) și Ionuț Caraș (Steaua București, 80 kg) au obținut medalii de bronz la stilul greco-romane.