Şoferii aflaţi, ieri, în trafic pe bulevardul Mamaia, în apropiere de intrarea în staţiunea cu acelaşi nume, au avut parte de o experienţă cel puţin ciudată pentru peisajul citadin, după ce doi măgari care fugiseră din locul în care fuseseră priponiţi au dat buzna pe carosabil şi s-au plimbat minute în şir printre maşini, blocînd circulaţia. Potrivit oamenilor legii, cele două animale fuseseră legate de Acbaş Mustafa, proprietarul lor, de nişte copaci din zona Pescărie. Bărbatul a plecat cu treabă, convins că, la întoarcere, îşi va găsi catîrii acolo unde îi lăsase. Se pare însă că măgăruşii au avut alte planuri. Lăsaţi nesupravegheaţi, aceştia au reuşit să se elibereze şi au pornit agale spre şosea, fără să dea vreun semn că rîul de autoturisme care curgea pe bulevardul Mamaia i-ar intimida în vreun fel. Încercînd să ajungă pe spaţiul verde care delimitează cele două sensuri de mers ca să pască, cei doi catîri au intrat în scurt timp pe şosea, forţîndu-i pe şoferii care au avut „şansa” de a-i întîlni să frîneze sau să-i ocolească şi încurcînd astfel complet traficul din zonă. Lucrătorii Secţiei 1 Poliţie care au ajuns la locul incidentului i-au „arestat” pe catîri şi i-au scos de pe carosabil, legîndu-i de un gard, în aşteptarea proprietarului absent. Pentru că nu şi-a supravegheat animalele, Acbaş Mustafa a fost amendat de poliţişti cu suma de 500 de lei.