Doi militari români și-au pierdut viața în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi militari români și-au pierdut viața în Afganistan

Eveniment 07 Mai 2016 / 14:56 3028 accesări

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit sursei citate, cei doi militari români și-au pierdut viața pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, sâmbătă la ora 10.45. Un al treilea militar român a fost rănit în incident, transmite Ministerul Apărării Naționale.

"În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania" se arată într-un comunicat de presă.

Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.

„Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât şi în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şicamarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Taguri articol


12