Doi pe un loc la Chişinău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi pe un loc la Chişinău

Externe 04 Mai 2011 / 00:00 576 accesări

Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, deputatul Mihai Godea, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că va candida independent la primăria Chişinăului, deşi formaţiunea condusă de premierul Vlad Filat are un candidat oficial pentru alegerile locale din 5 iunie. Mihai Godea a criticat dur activitatea Alianţei pentru Integrare Europeană de la Chişinău şi a anunţat că începe o acţiune politică pe cont propriu, deoarece alianţa a compromis aşteptările cetăţenilor. ”După doi ani, AIE nu a reuşit să facă nicio iotă. Justiţia este controlată, economia sufocată de monopol iar oamenii nu au încredere în cei pe care îi conduc\", a a afirmat Godea. Mihai Godea a precizat că deocamdată nu părăseşte PLDM şi a menţionat că poate fi dat afară din partid de Congresul formaţiuni sau Consiliul Naţional al liberal-democraţilor. Partidul Liberal Democrat are deja un candidat la funcţia de primar al Chişinăului. Acesta este secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, considerat de presă un apropiat al premierului Vlad Filat. Bodiu nu este însă considerat un contracandidat puternic în cursa electorală pentru primăria Chişinăului, în faţa liberalului Dorin Chirtoacă şi a reprezentantului PCRM, Igor Dodon. Anterior, s-a vehiculat că liberal-democraţii îl vor propune pentru funcţia de primar al capitalei pe fostul prim-vicepreşedinte al formaţiunii, Alexandru Tănase, care deţinea şi portofoliul de ministru al Justiţiei. Acesta a plecat din PLDM la 10 aprilie şi a fost numit judecător la Curtea Constituţională. După ce şi-a depus carnetul de membru de partid, fostul prim-vicepreşedinte PLDM l-a criticat pe premierul Vlad Filat şi a denunţat atmosfera din interiorul formaţiunii. Tănase a afirmat că lipsa democraţiei şi transparenţei decizionale în cadrul partidului, absenţa sprijinului în promovarea reformelor în justiţie, dar şi lipsa rezultatelor în cadrul anchetei din dosarul 7 aprilie l-au determinat să renunţe la activitatea politică.



12