CONFLICT DE COMPETENŢĂ. Cu toate că, în luna august 2009, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au declarat nule actele de urmărire penală, hotărând că acest caz ar fi trebuit anchetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Serviciul Teritorial Constanţa, procurorul Zarafina Puiu, şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a decis continuarea cercetărilor şi a împărţit dosarul în două: o parte a rămas pe masa Parchetului şi cealaltă a trimis-o la DNA Constanţa. După câteva luni de studiu, procurorii anticorupţie au ajuns la concluzia că nu ei ar fi competenţi să soluţioneze cazul şi au trimis dosarul la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va rezolva conflictul de competenţă. „Din punctul de vedere al DNA, ancheta trebuie efectuată de Parchetul Tribunalului Constanţa, dar Parchetul instanţei supreme va decide acest lucru!”, a declarat, luna trecută, procurorul şef al DNA Constanţa, Ioana Ţene. Opinia procurorului DNA a fost împărtăşită de procurorul de caz, Zarafina Puiu, care susţinea, anul trecut, că, deşi instanţa a spus că trei dintre acuzaţi, poliţiştii Ion Zorilă, Gheorghe Costea şi Marian Drăguţ, au atribuţii de control, ea nu are acte concrete care să dovedească acest lucru. Ieri, procurorul Zarafina Puiu i-a trimis în judecată pe doi dintre cei 39 de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanţa implicaţi, în vara anului trecut, în scandalul de corupţie care a zguduit întreaga Poliţie constănţeană. Reprezentantul Parchetului a spart dosarul în mai multe părţi şi, probabil, îi va trimite în judecată pe rând pe toţi agenţii cercetaţi pentru fapte de corupţie.
TRIMITERI ÎN JUDECATĂ. Primii care vor apărea în faţa instanţei sunt Liviu Iulian Conduleţ şi Ervin Tulei. Potrivit actului de inculpare, Conduleţ este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale, iar Tulei, de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale. Procurorul spune că Iulian Liviu Conduleţ ar fi primit, în anul 2007, suma de 100 de euro de la un şofer pentru a anula trei procese verbale de sancţionare contravenţională primite de acesta pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice. Acuzaţia de abuz în serviciu se referă la o întâmplare de pe 1 martie 2009, când agentul Gigi Cristian Ruşescu i-a sunat pe Tulei şi pe Conduleţ pentru a-i ruga să îl facă scăpat pe Gigel Budur, care tocmai fusese implicat într-un accident rutier. De asemenea, procurorul îi acuză pe cei doi poliţişti deja trimişi în judecată că au luat acasă, fără permisiunea şefilor, mai multe documente din dosarele penale aflate în lucru la Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, existând suspiciunea că intenţionau să îi scape de răspunderea penală pe şoferii prinşi pe picior greşit în trafic. Tribunalul Constanţa a stabilit ca primul termen de judecată să fie pe 28 aprilie.