La sediul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Hîrşova s-a desfăşurat, ieri, bilanţul activităţii procurorilor pe anul trecut, prezenţi fiind şi şefii Parchetelor din Constanţa. Prim-procurorul Aurel Ciorobea, şeful Parchetului Hîrşova a declarat că în 2008 au fost soluţionate 762 de dosare, din care 90 au fost finalizate cu rechizitorii de trimitere în judecată. În total au fost aduse în faţa instanţei 108 de persoane, care au comis infracţiuni contra patrimoniului persoanei şi la legea circulaţiei. Procurorul Ciorobea a adăugat că, faţă de 2007, infracţiunile de furt au crescut cu zece la sută iar un număr de 266 de persoane au fost scoase de sub urmărire penală şi sancţionate administrativ. De asemenea, procurorii au avut satisfacţia ca anul trecut să nu aibă nici un inculpat achitat definitiv de către instanţă şi nici un dosar nu a fost restituit pentru refacerea urmăririi penale. La Parchetul de pe lîngă Judecătoria Hîrşova lucrează, în prezent, două grefiere şi doi procurori, întrucît al treilea este în concediu pentru creşterea copilului.