Doi protestatari au dat cu subsemnatul la Poliţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dosarul „lunetei”

Doi protestatari au dat cu subsemnatul la Poliţie

Politică 26 Octombrie 2013 / 00:00 457 accesări

Poliţiştii de la Secţia 10 din Bucureşti i-au chemat, vineri, pe Claudiu Crăciun şi pe Alexandru Alexe să dea declaraţii, în calitate de făptuitori, în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu. În urma audierilor care au avut loc de la incident şi până acum, mai mulţi martori i-ar fi indicat pe cei doi ca fiind persoanele care au spart în acea seară luneta maşinii în care se afla ministrul Barbu. Claudiu Crăciun a declarat, la ieşire, că, din punctul său de vedere, ministrul Culturii ar fi făcut presiuni asupra anchetatorilor, în condiţiile în care l-ar fi declarat deja „vinovat, la o oră de maximă audienţă“. El a susţinut că nu a spart acea lunetă, dar „până la urmă maşina este plătită din banii noştri”. Alexandru Alexe, al doilea protestatar audiat ca făptuitor, a declarat că este nevinovat şi că a scris şapte pagini în care a povestit cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat, din punctul său de vedere, în seara incidentului. Protestatarul susţine că poliţiştii mai au doi suspecţi care au fost surprinşi pe imagini şi care pare că se cunosc între ei, dar pe care el nu i-a mai văzut niciodată. Alexe a adăugat că cei doi ar fi posibil să fie cetăţeni străini.

Taguri articol


12