Comedia romantică „Străini în noapte”, de Eric Assous, în regia maestrului Radu Beligan, a înregistrat o adevărată performanţă la malul mării, jucându-se miercuri seară, pentru a noua oară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, într-o sală arhiplină. Atracţia a constituit-o distribuţia de excepţie - carismaticul Florin Piersic, în rolul lui Pierre, un director adjunct de vânzări, soţ şi tată iubitor, dar care nu spune „nu” unei femei frumoase -,căruia i s-a alăturat, pentru prima dată la Constanţa, Medeea Marinescu, în rolul hotărâtei tinere Juliette.
Reprezentaţia a fost precedată de o „lecţie” despre bun-simţ, susţinută de Florin Piersic, vizând oprirea telefoanelor mobile ale căror sonerii creează disconfort în mijlocul actorilor. „Nu a fost actor cu care să mă fi întâlnit şi să fi jucat la Constanţa care să nu-mi fi spus: e bine la Constanţa, dar e o nenorocire cu telefoanele”, a spus actorul. Pe de altă parte, Florin Piersic a apreciat căldura cu care este primit de publicul de la Constanţa: „Jucăm pentru public. Dvs. sunteţi, de fapt, pulsul nostru”. Florin Piersic a ţinut să precizeze că piesa a fost adusă special de la Paris de maestrul Radu Beligan, care s-a întâlnit cu dramaturgul francez Eric Assous, urmărindu-i pe Alain Delon şi Astrid Veillon în distribuţie.
Cei care au văzut pentru prima dată „Străini în noapte”, în versiunea autohtonă, au fost uimiţi de jocul actoricesc impregnat de ludic şi concentrare, deopotrivă, de schimbările de tonalitate, dar mai ales de finalul emoţionant în care se trece din registrul comic în cel tragic. Astfel, ceea ce părea o joacă, o farsă, devine ceva extrem de serios şi înduioşător. Cei care au mai văzut comedia, cu Emilia Popescu în distribuţie, au descoperit, probabil, „nuanţele” unei alte Juliette. În rolul tinerei seducătoare, Medeea Marinescu nu are jocul calculat, dar mocnind de energie al Emiliei Popescu. Noua parteneră de scenă a lui Florin Piersic se lasă stăpânită de emoţii, scade şi ridică tonul, e când ingenuă, când vulcanică, pentru a ilustra cât mai bine trăirile personajului său antagonic - tânăra femeie măcinată de sentimente contradictorii, care îşi joacă, pe rând, rolurile. În ceea ce-l priveşte pe protagonist, volubil şi exuberant pe scenă, ca şi în afara ei, publicul l-a (re)descoperit pe Florin Pierisc în rolul lui Pierre când galant, seducător şi insistent, când enervat, tăios şi autoritar, mereu surprins de atitudinile oscilante ale Juliettei.
Pe Medeea Marinescu, publicul o va reîntâlni, pe 31 ianuarie, pe scena Casei de Cultură, în cea mai recentă producţie a Teatrului Naţional Bucureşti, „Dineu cu proşti”, piesa unui alt dramaturg francez de succes, Francis Veber.