Doi tineri care tocmai se căsătoriseră au fost decapitaţi de rudele miresei, într-o zonă rurală din nord-estul Pakistanului, experţii afirmând că este vorba de o nouă "crimă de onoare", relatează CNN. Sajjad Ahmed, în vârstă de 26 de ani, şi Muawia Bibi, 18 ani, se căsătoriseră pe 18 iunie, la un oficiu de stare civilă din nord-estul Pakistanului. Familia adolescentei nu a fost de acord cu această căsătorie, a explicat Mohammad Ahsanullah, un reprezentant al poliţiei din regiunea Punjab. Joi, tatăl miresei şi un unchi i-au chemat pe cei doi tineri în satul Satrah, în provincia Punjab. Potrivit poliţiei, cei doi tineri au fost legaţi de rudele miresei şi au fost decapitaţi. După comiterea crimelor, rudele celor doi tineri s-au prezentat la poliţie, fiind cercetate în stare de arest. "Crimele de onoare", care îşi au sursele în tradiţii tribale, sunt foarte frecvente în zonele rurale din Pakistan, iar, de cele mai multe ori, poliţia nu intervine în astfel de situaţii pentru a nu se amesteca în chestiuni de familie. Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, 869 de femei au fost victime ale "crimelor de onoare", în anul 2013, în Pakistan. Aproximativ 5.000 de femei sunt ucise de rude, în fiecare an, la nivel mondial, potrivit datelor Naţiunilor Unite.