Poliţiştii de la Rutieră efectuează cercetări pentru a afla împrejurările în care s-a produs, vineri seară, un tragic accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa doi tulceni. Coliziunea în care au fost implicate un autoturism şi o autocisternă s-a produs pe Drumul Naţional 22, ce leagă Constanţa de Tulcea.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că Florin Baltă, de 54 de ani, din Tulcea, se deplasa la volanul unui autoturism marca Peugeot cu numărul de înmatriculare TL 07 BLT, dinspre Constanţa către Tulcea. După ce a trecut de localitatea Lumina, şoferul a pierdut controlul volanului, spun poliţiştii, şi a intrat pe contrasens unde a lovit frontal un autotren cu numărul de înmatriculare B 40 CUU. Şoferul autocisternei, Costel Chelariu, de 42 de ani, spune că a trecut prin clipe de groază când a observat că nu poate evita impactul. “Peugeot-ul venea din faţă şi mergea în zig-zag pe şosea. Am încercat să îl evit, dar nu am reuşit. Nu ştiu dacă şoferul a adormit la volan sau s-a întâmplat altceva cu el”, a declarat Costel Chelariu. În urma impactului, şoferul autoturismului Peugeot şi pasagerul din dreapta sa au rămas prizonieri între fiarele contorsionate ale maşinii.
DESCARCERARE Şoferul autocisternei a sunat imediat la 112 şi, în scurt timp, la locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD, o autospecială cu apă şi spumă pentru prevenirea unui incendiu, dar şi un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”. Poliţiştii de la Rutieră au identificat pasagerul din dreapta ca fiind Niculina Onose, de 61 de ani, din Tulcea. După câteva zeci de minute, pompierii au reuşit să scoată victimele din maşina avariată, însă eforturile cadrelor medicale de a le readuce la viaţă au fost zadarnice. Trupurile neînsufleţite au fost transportate la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului. Şoferul autocisternei a fost testat cu aparatul Drager care a arătat că nu consumase alcool înainte de a porni la drum.