Doina Cornea, propusă pentru a fi trecută în rândul sfinţilor Bisericii Greco-Catolice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doina Cornea, propusă pentru a fi trecută în rândul sfinţilor Bisericii Greco-Catolice

Religie 08 Mai 2018 / 15:14 1003 accesări

Preotul Teodor Lazăr, care a fost aproape 20 de ani duhovnicul Doinei Cornea, propune Bisericii Greco-Catolice trecerea acesteia în rândul sfinţilor din calendar, susţinând că ar declara-o ”Sfânta Curajului”.

Teodor Lazăr a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că Doina Cornea a dat o măsură a curajului rar întâlniră.

”Am propus Bisericii Greco-Catolice trecerea Doinei Cornea în rândul sfinţilor, să fie trecută în caledarul greco-catolic, care reprezintă, de fapt, un tezaur al memoriei marilor oameni. Este un întreg proces de evaluare a vieţii unui om, sunt mai multe etape şi reguli, prima dată se declară fericit, după care se declară sfânt. Eu am cunoscut-o foarte bine, i-am fost duhovnic. Am spus să se ia în considerare nivelul de sfinţenie a acestei femei, cunoscând sufletul ei. Esenţializez valorile în care a trăit, în primul rând curajul, care este o mare virtute şi foarte necesară întotdeauna în istorie. Doina Cornea a dat o măsură a curajului rar întâlniră, a făcut ceva ce nu au făcut ceilalţi. Să recunoaştem că ea a făcut ceva ce noi n-am fost în stare să facem şi apoi că ceea ce a făcut nu a făcut cu resentimente, cu ură. Eu aş declara-o Sfânta Curajului în primul rând”, a spus Lazăr.

Potrivit acestuia, fosta disidentă nu l-a urât pe Ceauşescu, nu a urât pe nimeni, niciodată, ci a iertat, valoarea în care a trăit fiind dragoste creştină până la capăt.

”Acesta este un sfânt, cineva care face ceva ce alţii nu vor, nu sunt dispuşi sau nu pot, dar noi trebuie se recunoaştem acest lucru, aceasta este ideea de sfinţenie. Recunoaştem în celălalt ce a făcut şi noi nu am putut. Un creştin se defineşte prin curaj şi vom avea întotdeauna nevoie de oameni cu mult curaj şi măcar să îi respectăm”, a mai spus Teodor Lazăr.

Fostul duhovnic al Doinei Cornea a afirmat că, sub aspectul fragilităţii, aceasta poate fi comparată cu Maica Tereza, ”dar sub aspectul mărturiei este, într-un fel, peste Maica Tereza, însă din altă perspectivă”.

”Maica Tereza a fost monumentală în felul ei, s-a luptat cu lepra de pe pielea celor din Calcutta, iar Doina Cornea s-a luptat cu cea mai urâtă lepră, frica, care te paralizează, te sufocă, te anihilează ca om, nu rămâi vertical până la capăt. Ea a reuşit să îşi învingă propria lepră a fricii, s-a luptat 10 ani cu fricile ei, apoi ne-a invitat pe toţi prin curajul ei să luptăm. Îndeplineşte condiţiile – o viaţă de familie, o mamă excepţională, o bunică bună, o soţie până la capăt, o modestie din cale afară. Din toate beneficiile post revoluţionare, ea nu a beneficiat de absolut nimic”, a afirmat Lazăr.

Potrivit acestuia, pentru ca o persoană să fie trecută în rândul sfinţilor, Biserica Greco-Catoliă mai cere şi ca aceasta să fi săvârşit o minune.

”Mai mare minune făcută de Doina Cornea cât a trăit, să se opună comunismului în fragilitatea ei de femeie, când toţi se dădeau la o parte, nu cred că este”,a conchis fostul duhovnic.

Doina Cornea a murit în noaptea de joi spre vineri la locuinţa sa din Cluj-Napoca şi a fost înmormântată, luni, cu onoruri militare, în Cimitirul Central.



12