După succesul pe care l-a înregistrat cu amplul studiu intitulat „Balcicul în pictura românească“, directorul Muzeului de Artă din Constanţa, dr. Doina Păuleanu, revine în atenţia iubitorilor de artă cu o nouă lucrare ştiinţifică, dedicată, de această dată, Bretaniei. Dacă Balcicul a reprezentat o etapă de maturitate în creaţia artiştilor interbelici, iar demersul ştiinţific a fost favorizat de prezenţa numeroaselor lucrări realizate în această perioadă şi care se află în patrimoniul muzeului, studiul dedicat Bretaniei este cu atît mai interesant cu cît surprinde perioada de început a celor care se aflau în faza experimentelor plastice. Demersul iniţiat de Doina Păuleanu - o secţiune prin arta modernă românească ce va releva, în premieră, impactul pe care l-a avut Bretania asupra artei româneşti în perioada 1873-1940 -, este temerar, avînd în vedere greutatea abordării şi faptul că istoria artei moderne româneşti nu este abordată suficient în lucrări de specialitate.

Nicolae Grigorescu este cel care descoperă, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, peisajul, tradiţiile şi oamenii din Finstère. La iniţiativa lui Mihai Kogălniceanu, Nicolae Grigorescu primise o bursă pentru care a studia la Paris. Artistul s-a deplasat la Barbizon, un sat aflat lîngă pădurea Fontainbleau, locul unde se stabilea noutatea limbajului în plastica europeană. „Grigorescu a reuşit să înţeleagă, prin inteligenţa sa plastică, faptul că la Paris, în orice academie ar intra, se studia arta academistă, îndreptată spre tehnici ale trecutului, spre deosebire de şcoala de la Barbizon, care pregătea germenii modernităţii, prin pictura plein-air“, a specificat criticul de artă dr. Doina Păuleanu. După ce a stat o lungă perioadă la Barbizon, Nicolae Grigorescu se deplasează în Bretania, descoperită cu cîteva decenii în urmă de către romantici, atraşi de lumina rece a oceanului. Nicolae Grigorescu s-a stabilit în Bretania în perioada 1873-1876, dar şi între 1880 şi 1887, pictînd, în general, la Vitré. Pe drumul deschis de Nicolae Grigorescu, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aveau să păşească, la începutul secolului următor, pictorii care, în 1900, au pus bazele societăţii „Tinerimea artistică“: Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Cecilia Cuţescu Storck şi Nicolae Vermont. Bretania era, în acea perioadă, locul unde se năştea modernitatea. Paul Gaugain şi Şcoala de la Pont-Aven, Emile Bernard şi sintetismul sau gruparea Nabis sînt doar cîteva dintre numele de referinţă al căror destin se leagă de acest spaţiu misterios, chiar mitic, care atrage artişti din America, Scandinavia, Germania, Anglia, Italia sau Polonia.