22 Noiembrie 2024, 15:24
Doisprezece agenţi ai serviciilor de securitate turce au fost răniţi în explozia unei bombe artizanale în sud-estul Turciei, anunţă surse locale citate de site-ul cotidianului Le Figaro.
Explozia a avut loc miercuri, în cursul unei operaţiuni în oraşul Nusaybin, situat în sud-estul Turciei, în apropierea frontierei cu Siria.
Atacul este atribuit de autorităţi mişcării separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Confruntările dintre PKK şi serviciile de securitate turce au reizbucnit în vara anului 2015, soldându-se cu mii de morţi de ambele părţi.