Douăsprezece persoane asupra cărora existau suspiciuni că plănuiau să comită atacuri teroriste, au fost arestate în Belgia, în cursul nopții, după ce poliția efectuat aproximativ 40 de percheziții în țară, a anunțat biroul procurorului federal printr-un comunicat citat de agenția de știri Reuters.
"În legătură cu o anchetă penală cu privire la terorism ... 40 de persoane au fost transportate pentru a fi interogate. Douăsprezece dintre acestea au fost arestate. Judecătorul va decide, astăzi, cu privire la posibila detenția a acestora," se afirmă în comunicat.
Postul public flamand de televiziune VTM a anunțat că persoanele arestate în cursul nopții erau suspectate că plănuiau să comită un atac la Bruxelles, chiar în acest weekend, în timpul partidei de fotbal pe care Belgia o dispută la Campionatul European de fotbal din Franța.
Poliția belgiană a primit miercuri informații că un grup de militanți ai organizației teroriste Stat Islamic ar fi părăsit recent Siria și se îndreaptă spre Europa cu scopul de a comite noi atacuri teroriste în Belgia și Franța, au declarat oficiali din cadrul serviciilor de securitate.
Vineri, poliția a arestat un bărbat, identificat ca Youssef E.A, cetățean belgian, care era suspectat că ar fi luat parte la activități teroriste în legătură cu atacurile de la Bruxelles.