Doliu în Belgia, unde regina Fabiola, soţia fostului rege Baudouin, a murit la vârsta de 86 de ani. Decesul a survenit la reşedinţa acesteia din Bruxelles, potrivit comunicatului emis de Casa Regală belgiană. Funeraliile de stat vor avea loc săptămâna viitoare. Născută într-o familie nobiliară din Spania, Fabiola a fost regină a belgienilor timp de 33 de ani, între 1960 şi 1993, perioadă în care i-a stat alături soţului său, regele Baudouin. Chiar şi după moartea acestuia, în 1993, a rămas foarte populară graţie pasiunii pentru muzică, dans şi datorită simţului umorului cu care i-a cucerit pe belgieni. Regina Fabiola a fost mătuşa actualului rege Phillipe al Belgienilor şi cumnata fostului rege Albert al II-lea. Nu a avut copii, dar, înainte de a se căsători, Fabiola a scris mai multe poveşti pentru ei, care au fost publicate în mai multe ţări, inclusiv în România.