22 Decembrie 2024, 18:06
Vineri a încetat din viaţă, la vârsta de 60 de ani, fostul campion mondial de lupte greco-romane Ştefan Negrişan, sportiv descoperit şi lansat de regretatul antrenor Constantin Ofiţerescu. De-a lungul carierei sale, Ştefan Negrişan a apărat culorile cluburilor Farul Constanţa şi Steaua Bucureşti, palmaresul său, pe lângă titlul mondial cucerit în 1985, cuprinzând şi un loc 4 la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, dar şi multe medalii la competiţii naţionale şi internaţionale.
Elena Frîncu, Ilie Floroiu, colectivul de la CS Farul Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Lupte Constanţa deplâng trecerea în nefiinţă a celui care a fost Ştefan Negrişan şi transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate!