Doliu în sportul românesc: a murit Titi Mihail

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-a stins din viață un mare antrenor constănțean de atletism

Doliu în sportul românesc: a murit Titi Mihail

Sport 22 Ianuarie 2016 / 18:51 1835 accesări
Constantin „Titi” Mihail va rămâne unul dintre numele mari ale atletismului românesc

Constantin „Titi” Mihail va rămâne unul dintre numele mari ale atletismului românesc

Antrenorul emerit al atletismului românesc, Constantin „Titi” Mihail, de numele căruia se leagă multe dintre performanțele din probele de sprint, garduri și sărituri, a încetat din viață miercuri seară, la vârsta de 71 de ani. Născut pe 24 iulie 1945, la Mangalia, fostul mare tehnician a fost sportiv de performanță în timpul liceului și studenției, la Școala Sportivă de Elevi Constanța (1959-1964), Știința București (1964-1965) și ICF București (1966-1967), concurând în proba de triplusalt. Licențiat al Institutului de Cultură Fizică, promoția 1967, Constantin Mihail a devenit antrenor la Școala Sportivă nr. 2 și la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din Constanța (1967-1974), cadru didactic la Institutul Pedagogic și la Facultatea de Educație Fizică din Constanța (1974-1978), director la CSȘ nr. 2 Constanța (1978-1980), cadru didactic la Institutul Pedagogic și Facultatea de Educație Fizică din Constanța (1980-1987), precum și antrenor la Dinamo București (1987-1990). Între anii 1990-1997 a deținut funcția de antrenor federal pentru probele de sprint, garduri, sărituri, pentru ca, între 1996 și 2007, să fie primul director tehnic al Federației Române de Atletism. În perioada 2004-2008 a făcut parte din Comisia Tehnică a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Pe 1 ianuarie 2008 s-a pensionat, dar a revenit în activitate în aprilie 2013, coordonând activitatea lotului olimpic de atletism pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

În decursul unei impresionante cariere de antrenor, elevii săi au cucerit patru medalii de argint la Campionatele Europene de seniori, o medalie de argint la Campionatele Mondiale de juniori I, o medalie de aur la Campionatele Mondiale de juniori II, zeci de medalii la Campionatele Balcanice de seniori și juniori, sute de medalii la Campionatele Naționale de seniori și juniori, unde au stabilit mai multe recorduri naționale. Printre sportivii importanți pe care i-a pregătit se numără George Boroi, Bogdan Țăruș, Daniel Cojocaru, Niculina Chiricuță și Lenuța Dragomir. Pentru rezultatele deosebite obținute de către aceștia, în anul 1994 a primit titlul de Antrenor Emerit, fiind decorat apoi cu Medalia Națională „Serviciul Credincios/clasa II-a” în 2000 și Ordinul „Meritul Sportiv/clasa III-a” în 2004.

Clubul Sportiv Farul Constanța, Ilie Floroiu, directorul general al grupării constănțene, și Elena Frîncu, membru în Comitetul Executiv al COSR, sunt alături de familia lui Constantin Mihail în aceste momente grele și îi transmit condoleanțe. Cei care vor să-și ia un ultim rămas bun o pot face sâmbătă, la sediul Federației Române de Atletism, între orele 8.30 și 11.00. Înmormântarea va avea loc duminică, la Cimitirul din Bușteni, la ora 13.00.



12