Doliu la Bratislava

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doliu la Bratislava

Externe 06 Octombrie 2016 / 14:31 566 accesări

Michal Kovac, primul preşedinte al Slovaciei independente, care a manifestat opoziţie faţă de politicile autoritare ale premierului de atunci, Vladimir Meciar, a decedat miercuri, din cauza unei insuficienţe cardiace, la vârsta de 86 de ani. Michal Kovac s-a aflat la conducerea statului în perioada 1993-1998, fiind un critic dur al lui Vladimir Meciar, primul şef al Guvernului slovac, ale cărui politici autoritare izolaseră ţara pe plan internaţional. ”Michal Kovac a fost preşedinte într-o perioadă dificilă, când o confruntare nemiloasă şi brutală era în curs de desfăşurare, având drept miză natura şi viitorul Republicii Slovace pe harta Europei şi a lumii. Este regretabil că nu a putut trăi destul pentru a vedea cum se judecă răpirea fiului său”, a scris pe Facebook preşedintele actual al Slovaciei, Andrej Kiska. Răpirea lui Michal Kovac junior a fost atribuită fostului premier Meciar de către presa din ţară şi presa internaţională, care a tradus această acţiune ca ”o tentativă de a-l stânjeni pe şeful statului”. Tânărul a fost răpit în Austria, în anul 1995. Încătuşat şi legat la ochi, el a fost obligat să bea o sticlă de whisky şi a fost supus unor şocuri electrice, înainte de a fi abandonat în maşina sa. Ulterior, Vladimir Meciar a blocat ancheta cu privire la acest caz, atribuită de către un tribunal austriac autorităţilor slovace.

În anul 1996, Michal Kovac a refuzat să semneze o lege împotriva subminării ordinii de stat, care ar fi afectat libertatea de exprimare. ”Ştiam foarte bine că poziţia mea ar fi putut fi ameninţată, dar, în acelaşi timp, am crezut că democraţia este atacată, deci am încercat să găsesc curajul de a risca să fiu înlăturat de la putere”, a declarat Michal Kovac în 1999, în timp ce candida, fără succes, pentru al doilea mandat. În anii care au urmat, el s-a retras din viaţa publică. Bolnav de Parkinson, acesta a fost spitalizat de mai multe ori în ultimele săptămâni.



12