Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a decretat doliu naţional de trei zile în memoria scriitorului Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, decedat joi, în reşedinţa sa din Ciudad de Mexico, la vârsta de 87 de ani. "În semn de omagiu adus memoriei lui Gabriel Garcia Márquez, am decretat un doliu naţional de trei zile", a declarat Santos, cu ocazia unei scurte alocuţiuni, solemne, la televiziune. Şeful statului columbian a cerut, totodată, "arborarea drapelului naţional în bernă în toate instituţiile publice. Sperăm că toţi columbienii vor face la fel în casele lor". Considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă, Gabriel Garcia Márquez a murit joi, în urma complicaţiilor provocate de o pneumonie. Locuind în Mexic din 1961, cu excepţia unor perioade petrecute în Columbia, Spania şi Cuba, romancierul sud-american a dus în ultimii ani o existenţă discretă, retrăgându-se din viaţa publică. "Întreaga Columbie este în doliu, deoarece el este compatriotul cel mai admirat şi cel mai iubit din toate timpurile", a declarat Juan Manuel Santos. "El a fost, şi nu exagerez, columbianul care, din întreaga istorie a ţării noastre, a dus cel mai departe şi cel mai sus numele patriei noastre", a mai spus acesta. Preşedintele columbian a salutat opera scriitorului, recompensat cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 1982, şi stilul său literar: "Pentru noi, columbienii, Gabo nu a inventat realismul magic, el a fost cel mai mare ilustrator al său, într-o ţară care reprezintă ea însăşi realismul magic. O ţară care combină bucuria şi durerea, poezia şi conflictele". Preşedintele columbian nu a precizat în discursul său televizat dacă funeraliile scriitorului vor avea loc în Mexic sau în ţara natală a romancierului. Născut pe 6 martie 1927, în localitatea columbiană Aracataca, Gabriel Garcia Marquez locuia în Mexic de câteva decenii şi, slăbit din cauza acestui cancer, nu a mai scris nimic de la cel mai recent roman al său, "Memoria de mis putas tristes" ("Povestea târfelor mele triste"), apărut în 2004. În nuvelele şi romanele sale se reunesc, în mod firesc, fantasticul şi realităţile de zi cu zi, scriitorul fiind inclus, de altfel, de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american. Cel mai popular roman al său este "Un veac de singurătate" (1967), vândut în peste 30 de milioane de copii şi tradus în peste 25 de limbi străine, dar foarte cunoscute sunt şi "Cronica unei morţi anunţate" (1981), "Dragostea în vremea holerei" (1985), "Generalul în labirintul său" (1989). Scriitorul era cunoscut, de asemenea, şi pentru faptul că era un susţinător al ideologiei comuniste. La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile. Considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de după Miguel de Cervantes, din secolul al XVII-lea, Gabriel Garcia Marquez a atins un nivel de celebritate literară care a generat comparaţii cu Mark Twain şi Charles Dickens.