Cântăreaţa de muzică country Dolly Parton a fost implicată, luni, într-un accident de maşină şi a fost transportată cu o ambulanţă la spitalul de urgenţă Vanderbilt din oraşul american Nashville. Dolly Parton se afla pe locul pasagerului, în maşina Nissan Xterra a prietenei sale Judy Ogle, când vehiculul a fost lovit de un automobil Mitsubishi Diamante. Şoferul a fost pus sub acuzare pentru că nu a cedat trecerea la o intersecţie. Pasagerii din ambele autovehicule au suferit răni minore şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. La câteva ore după accident, Dolly Parton, în vârstă de 67 de ani, le-a scris fanilor pe contul său de Twitter că este bine, dar că stă în casă deoarece se simte puţin... obosită şi suferindă.
Dolly Parton este cea mai premiată cântăreaţă de muzică country din toate timpurile, fiind, printre altele, nominalizată de 45 de ori la Grammy şi câştigând opt astfel de trofee.