Dolores O'Riordan a scăpat de acuzații

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dolores O'Riordan a scăpat de acuzații

Monden 12 Noiembrie 2014 / 00:00 370 accesări

Solista trupei The Cranberries, care a fost arestată luni, pentru atacarea unei însoţitoare de zbor, la bordul unui avion, a fost eliberată de Poliţia irlandeză, fără a se menţine acuzaţiile care i-au fost aduse. Dolores O'Riordan, în vârstă de 43 de ani, a fost arestată în urma unui presupus incident la bordul unui avion care zbura pe ruta Statele Unite - Irlanda. Un echipaj de intervenţie a urcat la bordul avionului, după aterizarea pe aeroportul din Shannon, Irlanda, iar în timpul arestării, un ofiţer a fost de asemenea rănit. Potrivit bbc.com, însoţitoarea de bord rănită ar putea avea o fractură la un picior şi a fost dusă la spital, pentru radiografii şi tratament. Poliţistul nu a fost rănit grav şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Deocamdată nu se știe în ce condiții s-a renunțat la acuzațiile formulate împotriva solistei Cranberries.

Originară din Limerick, în vestul Irlandei, Dolores O'Riordan a devenit o artistă recunoscută la nivel mondial după ce a devenit vocalista trupei The Cranberries, când avea doar 18 ani. Cântăreaţa este căsătorită, are trei copii şi locuieşte la Dublin. The Cranberries este una dintre cele mai cunoscute formații ale anilor 1990, cu vânzări de zeci de milioane de discuri. Trupa irlandeză a dominat muzica anilor '90, alături de alte trupe rock precum Pearl Jam, Smashing Pumpkins, Nirvana. Avându-i în componenţă pe solista Dolores O'Riordan, chitaristul Noel Hogan, basistul Mike Hogan şi toboşarul Fergal Lawler, formaţia a fost adeseori asociată cu rockul alternativ, însă stilul ei muzical include de asemenea numeroase elemente indie-pop, post-punk, folclor irlandez şi pop-rock.



12