DENUNŢURILE FALSE SE PLĂTESC Primăria Constanţa va începe, în scurt timp, o nouă acţiune de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public din raza administrativ-teritorială a municipiului. Potrivit afirmaţiilor şefului Serviciului Supraveghere Trafic Rutier (SSTR) din cadrul Primăriei Constanţa, Dan Baltag, în perioada următoare vor fi ridicate 16 autovehicule pentru care s-a întocmit procedura de ridicare de pe domeniul public: „Vom aduna automobile abandonate din toate cartierele oraşului“. El a mai spus că acei constănţeni care au sunat la nr. 0241/55.00.55 ori la 0241/48.42.05 sau au lăsat o reclamaţie la Primăria Constanţa au fost contactaţi telefonic de către inspectorii din Primărie pentru a li se confirma faptul că sesizarea lor privind maşinile abandonate a fost verificată. „În unele cazuri s-a confirmat, în altele, nu. Reclamanţii ar trebui să ştie că aceste sesizări nu pot fi făcute anonim. Cei care au făcut reclamaţii dar acestea nu se confirmă pot plăti o amendă de 1.000 de lei”, a mai spus Baltag. Pentru a intra în procedura de ridicare, vehiculul la care se face referire trebuie să fi stat cel puţin un an în stare de nefuncţionare pe domeniul public. Şeful SSTR a atras atenţia celor care vor să le facă o „surpriză“ vecinilor că ar trebui să se pregătească şi pentru plata amenzii.
PROCEDURI Debarasarea domeniului public de rable este finalul unor ample proceduri derulate de inspectorii Primăriei. După identificarea autovehiculelor abandonate, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele de pe stradă, aplicându-se un autocolant pe autovehicul. Dacă proprietarii nu-şi ridică singuri maşinile de pe domeniul public, atunci acestea sunt ridicate de administraţia locală. Conform legii, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea şi depozitarea autovehiculului şi a bunurilor aflate în interiorul acestuia, prin grija serviciului specializat din cadrul Primăriei, într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale. Dacă în termen de zece zile de la data anunţului deţinătorul legal nu se prezintă în vederea ridicării autovehiculului, acesta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat şi urmează să fie valorificat prin vânzare sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor, în funcţie de starea vehiculului. Baltag a adăugat că proprietarul fiecărei maşini poate, în cinci zile de la ridicarea vehiculului de pe domeniul public, să îşi revendice autovehiculul dacă achită contravaloarea ridicării, transportului şi depozitării maşinii, care se ridică la 467 lei, precum şi amenda contravenţională, care poate fi între 1.000 şi 2.000 de lei, aplicată pentru refuzul de a respecta somaţiile Primăriei.