Domeniul tutunului, campion la evaziunea fiscală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Domeniul tutunului, campion la evaziunea fiscală

Economie 26 Martie 2010 / 00:00 353 accesări

Evaziunea fiscală din domeniul comercializării produselor din tutun se ridică la un miliard de euro, principalele surse fiind reprezentate de traficul de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova şi vânzările prin duty-free, potrivit comisarului general al Gărzii Financiare (GF), Ladányi Árpád Csaba. „Pe ţigări există o evaziune estimată la un miliard de euro. Sunt trei surse: traficul de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova, unde accizele sunt mai mici, şi vânzările prin duty-free. Duty-free-urile vând atât de mult încât fiecare persoană care călătoreşte ar trebui să cumpere câte 50 de pachete de ţigări”, a declarat Ladányi. El a arătat că, la nivelul GF, s-au stabilit noi indicatori de performanţă pentru secţiile judeţene, cum ar fi identificarea depozitelor clandestine de ţigarete şi chiar a micilor fabrici clandestine. „Dacă nu putem să oprim traficul de frontieră sau să identificăm depozitele, atunci vom merge permanent în control la vânzătorii ambulanţi şi din pieţe. În opinia noastră, s-a terminat traficul de ţigări cu tirul. Acum se aduc în maşini mici, dar probabil mult mai des, pentru că fenomenul este chiar extins”, a adăugat comisarul general al GF. Pe piaţa românească, preţul unui pachet de ţigări comercializat legal este cuprins între 8,3 şi 10,9 lei, în timp ce un pachet de ţigări de contrabandă costă de la 4,5 lei, la 8 lei. Ministerul Finanţelor Publice a emis un ordin prin care firmele care comercializează mărfuri în regim duty-free sunt obligate să lichideze stocurile de băuturi spirtoase şi produse din tutun în termen de 45 zile, termen la finalul căruia comerţul cu aceste mărfuri va fi interzis, exceptate fiind doar anumite produse, precum berea, bijuteriile, alimentele. Ordinul prin care s-a interzis comercializarea de tutun şi alcool în duty-free-uri a fost suspendat recent de către Curtea de Apel Ploieşti. Decizia nu este irevocabilă, însă este executorie. Ministerul Finanţelor are posibilitatea să facă recurs împotriva hotărârii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.



12