Dominique Strauss-Kahn a revenit în Franţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dominique Strauss-Kahn a revenit în Franţa

Externe 05 Septembrie 2011 / 00:00 562 accesări

Fostul şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn (DSK), a ajuns ieri în Franţa, după ce luna trecută a fost exonerat la New York de acuzaţiile de agresiune sexuală. Un avion al Air France venind de la New York, la bordul căruia se afla DSK şi soţia sa Anne Sinclair a aterizat în jurul orei locale 7.05 pe aeroportul parizian Roissy. Numeroşi poliţişti şi jurnalişti au fost prezenţi în terminalul 2E de la aeroportul Roissy. Un judecător din New York a închis la sfârşitul lunii august cazul de agresiune sexuală împotriva fostului director FMI după ce procurorii au pus sub semnul întrebării credibilitatea presupusei victime, camerista Nafissatou Diallo. După această decizie, DSK este liber, dar este vizat în continuare de o procedură civilă lansată de presupusa victimă luna trecută.

Această revenire riscă să-i pună într-o situaţie stânjenitoare pe socialiştii francezi, în plină campanie pentru alegerile primare care urmează să-l desemneze în octombrie pe candidatul lor la prezidenţialele din 2012. DSK a fost mult timp considerat candidatul cel mai bine plasat pentru a-l învinge pe actualul preşedinte Nicolas Sarkozy. Foarte zâmbitor şi destins, cuplul a ajuns rapid la domiciliul său din piaţa Vosges, din centrul Parisului, fără a face declaraţii. Dar în opinia multor apropiaţi ai săi, DSK nu ar urma să stea mult timp fără să se exprime. Va trebui să se confrunte cu o lungă procedură în Franţa, unde este de asemenea acuzat de tentativă de viol. Scriitoarea franceză Tristane Banon, în vârstă de 32 de ani, afirmă că a fost agresată sexual de acesta în 2002 şi a depus plângere împotriva sa la 4 iulie. DSK a respins ferm această acuzaţie, dar va trebui să răspundă la întrebările anchetatorilor francezi. Mama lui Tristane Banon, socialista Anne Mansouret, a calificat duminică drept „indecentă” revenirea lui Strauss-Kahn.

Perspectiva unei lungi proceduri şi a unor eventuale noi dezvăluiri i-a determinat încă din vară pe socialişti să se distanţeze de el. Cei mai loiali locotenenţi ai săi s-au alăturat rând pe rând principalilor doi pretendenţi la învestitura socialistă, preşedinta Partidului Socialist Martine Aubry şi deputatul Francois Hollande, care a moştenit locul de favorit în sondaje. Potrivit politologului Gerard Grunberg, DSK este în afara cursei cel puţin până după alegerile prezidenţiale. Nici Partidul Socialist, nici alegătorii nu doresc ca el să revină în politica franceză.



12