„Don Quijote”, premieră în paşi de balet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Don Quijote”, premieră în paşi de balet

Cultură 19 Iunie 2012 / 00:00 491 accesări

Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” îi invită pe iubitorii baletului clasic la premiera spectacolului „Don Quijote”, de Ludwig Minkus, inspirat de celebrul roman al lui Miguel de Cervantes Saavedra. Evenimentul, aşteptat cu mult interes de către cei care au avut ocazia să-l vadă pe faimosul personaj doar în apariţii episodice, în cadrul galelor de balet, este programat sâmbătă, de la ora 19.00.

Plecând de la coregrafia clasică, Mihai Babuşka creează un spectacol dinamic, incluzând foarte multe elemente teatrale cu accent pe latura comică. Potrivit reprezentanţilor TNOB, repetiţiile se desfăşoară intens, în aceste zile, maestrul ocupându-se şi de „antrenamentul” de bază al balerinilor, respectiv studiile de dinaintea repetiţiei de sală, care includ exerciţii şi elemente tehnice de care aceştia au nevoie în coregrafie şi care nu sunt la îndemâna oricui. Din distribuţia spectacolului fac parte: Takahiro Tsubo (Japonia) - Basil, Risa Mochizuki (Japonia) - Kitri, Eliza Maxim - Mercedes, Aliss Tarcea şi Amalia Mîndruţiu - Florărese, Ovidiu Lintzmaier - Don Quijote, Cezar Buculei - Sancho Panza, Andrei Dolcoş (Bucureşti) - Gamache, Bogdan Plopeanu (Sibiu) - Toreador, Diana Ionescu - Amoraş, Cecilia Ursul - Dulcineea, Camelia Radu - Cârciumăreasa şi Gelu Râpă - Cârciumar, alături de ansamblul de balet.

Scenografia spectacolului este semnată de Adriana Urmuzescu, care, la fel ca şi coregraful Mihai Babuşka, şi-a pus amprenta creativă pe spectacolul „Lacul lebedelor”, de Ceaikovski, titlu care se regăseşte, din toamnă, în repertoriul TNOB.

Pentru întâlnirea de sâmbătă cu „Don Quijote”, biletele au preţuri cuprinse între 20 de lei (reducere pentru seniori, elevi şi studenţi) şi 30 de lei, preţul variind în funcţie de poziţia în sală.



12