Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” le-a pregătit constănţenilor, în această lună, o surpriză în paşi de dans: premiera spectacolului de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus. Evenimentul, aşteptat cu nerăbdare de către iubitorii dansului clasic, este programat pe scena teatrului constănţean, pe 23 iunie, de la ora 19.00.
De coregrafia spectacolului - adaptare după versiunea clasică - care îl are în centrul atenţiei pe celebrul şi visătorul personaj al lui Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quijote de la Mancha, s-a ocupat Mihai Babuşka, iar scenografia poartă amprenta creativă a Adrianei Urmuzescu. De altfel, acelaşi cuplu coregraf-scenograf s-a ocupat şi de cel mai recent titlu din repertoriul Companiei de Balet a TNOB, „Lacul lebedelor”, de Ceaikovski, a cărui premieră a avut loc anul trecut, pe 19 noiembrie, în cadrul celei de-a XXXVII-a ediţii a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului.
„Don Quijote” reprezintă un cadou estival pe care artiştii de la malul mării îl dăruiesc constănţenilor înaintea vacanţei de vară. Pentru acest spectacol, repetiţiile au început în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie, în paralel cu alte activităţi, devenind deosebit de intense în ultimele două săptămâni.